Cântecele neasemuitei licorne (I)
licorna mea, ţi-s buzele crăpate şi dulci precum un crin însângerat, iar cerul asimetric ne străbate în mine însumi înrădăcinat ţi-s ochii devastaţi în noaptea calmă ca o ghirlandă de oglinzi pustii, mai lasă-mă să-mi pun la tine-n palmă îngerul gol al resemnării vii să îţi atingă liniile vieţii cu aripile lui de înger grav, înveşmântat în ceaţa dimineţii ca-ntr-o fâşie de pâmănt bolnav