Mediaş, cetatea seculară a folkului de calitate
Ca în fiecare an, în pragul unui Decembrie cu mireasmă de suflet, cetatea medievală a Mediaşului îşi deschide generos porţile, pentru a primi trubaduri din toate zările României. Luptele seculare ale folkului medieşean se întâmplă de 28 de ani, ani în care Mediaşul şi-a consolidatat, cu fiecare ediţie, rolul de punct strategic pe harta destul de bogată astăzi a folkului românesc. Dacă am porni prezentarea sec, am spune că informaţiile relevante le găsiţi pe site-ul competiţiei, unde sunt afişate şi rezultatele preselecţiei pentru competiţia foarte dură care va urma. În acel spaţiu virtual îmbibat de folk veţi afla înregistrări, fotografii şi texte de la ediţiile precedente. Cum fug de sec, dar nu de secular, o să vă relatez că am avut o scurtă discuţie cu domnul Ioan Ivan, distins folkist şi blogger , membru al grupului folk Motto din Mediaş , de care mă leagă o frumoasă prietenie în online. Domnia sa este primul folkist care mi-a...