vioara apune în mâinile ei…
Vioara apune în mâinile ei, Lent, palmele i se prefac în scântei Şi iarba e-n sânge şi pietrele dor, Trupu-i devine vitraliu sonor, Munţii se retrag, de tristeţe, în cer, Raze târzii pe fruntea ei pier, Arborii capătă o culoare ciudată, Pământul îmi pare străvezie pată, Cea din urmă notă e-atât de aproape, Că îi simţi răstignirea în ape, Un joc între umbrele nenuntiţilor zei. Vioara apune în mâinile ei.