Un personaj tragic: Mircea Geoană
La cererea publicului de blog cetitoriu, am comis următoarea analiză politică a la Iosif Boda (fără Monica Ghiurco): Mircea Geoană, la un pas de excludere Sursa: Mediafax Credeam în 2009 şi cred şi azi că Mircea Geoană ar fi fost, prin comparaţie, un preşedinte infinit mai responsabil decât Traian Băsescu. Din păcate, bătrânul lup de mare aflat în scaunul cotrocenist l-a devorat în arena catodică, vânându-i naivităţile, spre satisfacţia unei gloate care şi-a asigurat, pentru încă cinci ani, proviziile strategice de circ şi pâine. Printre știrile despre prim-ministrul al cărui nume începe cu B, de la bunga-bunga, s-a auzit, mai întâi ca o șoaptă, apoi ca un crivăț conjugal, vestea că Mircea Geoană, unul dintre personajele care au împărțit România în două la Prezidențialele de acum 2 ani, va fi exclus din partidul care l-a susținut în ipostazele de candidat la preşedinţia Republicii și de președinte al Senatului. PSD-UL s-a lepădat de Mircea Geoană, candidatul abona...