toamnă despletită
eram ud până la suflet, frunzele îmi inundau trupul arămiu, rugina îmi copleşea sângele destrămărilor dese, creşteau din carnea mea iubiri interzise, copaci falici care purtau, in ramuri, toată indecenţa lumii eram obsedat de o moarte şi de o iubire, cântate pe un fir de păr roşcat şi creţ, de un trup albastru de femeie îmi era frică de atâta nelinişte, de atâta lumină, era prea mult suflet şi prea puţine versuri, fumam zilnic aceleaşi ţigări lights, scriam scrisori de dragoste pe tălpile fecioarelor disponibile, îmi ascuţeam inima ca pe un creion aruncat la rebuturi, stând pe o rână, în aşteptarea sinelui pierdut