Blogul lui Ioan Ivaşcu

ca să nu-mi mai plouă în suflet, te-am ales pe tine drept rană, înjghebând din zâmbetele tale răzleţe statui în fiecare punct important al oraşului: la intrarea în povestea noastră de dragoste, la ieşirea din iluziile de fiecare zi, pe falezele duminicilor noastre consumate în aşteptarea buzelor celuilalt, statuie după statuie în lutul palid al clipelor, descărnându-ţi ideile despre lume, mangaindu-ţi nustiuceul absent că într-o ultimă declaraţie de dragoste bâlbâita, părinteşte noaptea-şi întindea cuverturile peste noi, păşind pe cadavrele nou-născuţilor paşi din odaia ta placentara, pipăiam urmele cuielor cu voluptate ca şi cum am fi ronţăit biscuiţi, şi număram indecişi secundele ce se scurgeau între două săruturi MARIAN NISTOR - DOMNISOARA, DOMNISOARA Asculta mai multe audio Muzica »

Vali Serban - Omul liber Asculta mai multe audio Muzica »

sufletul tău e ca o zi de paşte, în care îţi e frică să te-mbeţi, prin care trec, nedesluşit, poeţi, iar Phoenixul de aur nu renaşte, spre-a ne aduce-n zori eternitatea, ca pe-o cafea fierbinte, lângă pat, servită de subrete voluptoase Adamului pe veci încornorat

Alexandru Andries- Ea si el şi ea îl aştepta pe el. nici cataloage în rastel nu mai erau. doar părul ei se risipea în mici scântei şi el o săruta uşor pe gât. i-a fost atât de dor… şi nu-i mai trebuia nimic (el fără ea fusese mic) şi ea zâmbea şi îl privea în ochi. şi ce frumos era! iar el o-mbrăţişa pe-ascuns şi asta le era de-ajuns şi ea îl aştepta mereu, dincolo de iubiri şi rău, şi el venea la fix şi-un pic şi nu-i mai trebuia nimic

In noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut Am inteles ca sunt un om pierdut, Si-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis Cu propria-mi legenda-n manuscris... Dar cand pe catafalc mi-au asezat Cadavrul de amant incornorat Si-am inteles ca faima mea de Don Juan N-a fost decat un simplu titlu de roman, M-am revoltat ca marea nedreptate, Ce mi se pregatea-n eternitate, Mi-o consfintea chiar lasitatea mea Ca n-am ucis-o mai intai pe... Ea... Si-n timp ce zece popi ma prohodeau Si-o suta de femei ma blestemau, M-am rasucit in lada mea de lemn Si-am inviat, ca si Cristos... solemn!... Si-asa,-nsotit de popi si de femei, M-am indreptat din nou spre casa Ei... Dar cand am dat cu ochii iar de Ea — Femeia... tot pe mine m-astepta!... Si, cum era firesc, ne-am impacat!... Iar popii-n cor au binecuvantat Miracolul, ca — desi mort — eram tot viu, Si-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

plouă din nou, n-ai chef nici să mori