Moisei, azi
CopyRight © Ioan Ivascu
Postări
fara titlu
sunt pline cafenelele de ȋngeri ce-și leapǎdǎ aureola-n maci și-și suie inocența pe araci, ȋmpovǎrați de vinuri și constrȃngeri
Cântecele neasemuitei licorne (I)
licorna mea, ţi-s buzele crăpate şi dulci precum un crin însângerat, iar cerul asimetric ne străbate în mine însumi înrădăcinat ţi-s ochii devastaţi în noaptea calmă ca o ghirlandă de oglinzi pustii, mai lasă-mă să-mi pun la tine-n palmă îngerul gol al resemnării vii să îţi atingă liniile vieţii cu aripile lui de înger grav, înveşmântat în ceaţa dimineţii ca-ntr-o fâşie de pâmănt bolnav
facerea lumii
în fiecare dimineaţă, ieşim la vânare de fluturi pe plantaţia de sub canapea, cu degetele răvăşite de vise, dezarticulati şi lungi precum fumul din pipa de lemn de nuc a bunicului, ne uităm unul la celălalt ca într-o oglindă, ne aranjăm şuviţele grizonate şi zâmbim franjurilor de lumină de pe tavanul cu păianjeni de rasă, ne ridicăm reciproc vălurile de dragoste, sărutându-ne ca pentru ultima oară
seara, ruşinaţi de prea lunga cale de peste zi, ne deghizăm în nostalgici cu aripi vinovate şi ne molipsim de vânare, de fluturi, de dragoste, suntem noi şi atât, ne trimitem vederi de pe o parte spre alta a patului, ne visăm cărunţi în pijamaua de brocart a poemului abia început: