Postări

În căutarea muzei pierdute

dimineaţa, pe străzile ude, sufletul tău desculţ se legăna delicat. atât de delicat, că ochii mi se risipeau în frunze, rătăciţi prin ceaţa unui gând tulburat. copacii tremurau prin aerul tare ca nişte copii trimişi în surghiun, contemplam numai cerul braţelor tale şi-n sufletul tău îmi doream să apun. răsăritul era un zeu tânăr, cu plete, încoronat cu cenuşa paşilor tăi, oraşul chircit înflorea pe străzile bete, crini în extaz însângerau alei. ...

Lectura, între canon și generația Google

Introducere Asemenea filosofiei, lectura se naște din mirare și îndoială, din încercarea de a găsi răspunsuri la întrebările existențiale, de a crea valori și modele. Făcută din plăcere sau din obligație, lectura parcurge drumul dintre „de ce?” și certitudini, constituindu-se ca un șir neîntrerupt de enigme care așteaptă, la fel ca în romanele polițiste, o rezolvare. Cititorul devine, astfel, un detectiv, colecționar de fapte între care realizează conexiuni, fără să piardă din vedere informații ce s-ar putea dovedi, la un moment dat, esențiale. Ceea ce caracterizează lectura din acest punct de vedere este permanenta tensiune, hărțuirea reciprocă dintre cititor și text. Un text valoros va provoca interogații ample, dileme aparent insolvabile, solicitând perspicacitatea cititorului, în timp ce un text comun se va remarca printr-un nivel redus al tensiunii. Așadar, lectura autentică reprezintă un scurtcircuit, trecerea la „cea mai înaltă ficțiune”. Pornind de la această ipoteză, vom ur...

Recomandare

Un interviu emoţionant cu Fănuş Neagu, realizat de Ovidiu Ioaniţoaia.

Seară clujeană . 29 martie 2010

Imagine

Galerie foto de la concertul de duminică

Imagine

Eveniment: Concert Pasărea Colibri

Imagine
Ieri, la Sala Sporturilor Horia Demian , din Cluj-Napoca, s-a desfăşurat un concert de zile mari: Pasărea Colibri. În formula de acum consacrată, compusă din Mircea Vintilă, Marius Baţu, Mircea Baniciu şi Vladi Cnejevici, trupa a interpretat hiturile din adolescenţa noastră, de la Vinovaţii fără vină până la Un om pe nişte scări sau Nunta . Timp de două ore, atmosfera a fost marcată de apetitul publicului pentru muzica de calitate, spectatorii trăind emoţia întâlnirii cu aceşti adevăraţi artişti.   Concertul a fost ocazionat de lansarea unui nou ziar local, servus_cluj , proiect care are ca punct de plecare o comunitate apărută pe facebook. Biletul a costat doar 1 euro, iar organizatorii au promis că evenimentele de acest gen vor continua. Aşa cum v-a obişnuit, blogul Poezie, dragoste şi frustrări a fost prezent şi vă oferă o galerie foto de la eveniment.   

catrenul de vineri

  cuvintele mi se refuză,  lumina cade peste lucruri, lăuză.    în fire de linişte şi flori pătimaşe,  se deşiră primăvara-n oraşe   Asculta mai multe audio Muzica