Blogul lui Ioan Ivaşcu

Toamna se lasă peste țară cu gust tăios de cătușe. Cad capete de oameni de afaceri, de sindicaliști și de primari, ca niște frunze în bătaia vântului de la Cotroceni sau de aiurea. Ole, ole, DNA bastionul anticorupției e, iar Morarul șef continuă să macine destine la comandă, dar, nu știu care  sunt motivele, nu le strivește până la capăt.  Au trecut prin ciurul cătușelor și au simțit răcoarea pe care o atrage după sine gura prea slobodă mai toți incomozii zilei, de la Becali și Diaconescu până la primarul Craiovei, Solomon. După ce s-au răcorit de-a binelea, au ieșit purificați de după gratii, cântând osanale cui trebuie. Zornăitul cătușelor se pare că are un efect terapeutic pentru urechile celor vizați, le unge ciocănelul și scărița și îi face mult mai sensibili la chemările de sirenă ale Jucătorului Suprem. Îndrăgostiți brusc de doctrina populară, își pun în mișcare întreaga influență pentru binele comun.  După ce ies din vâltoarea arestului preventiv, ei se ...

După cum scriam și în articolul anterior, o înfiorătoare molimă străbate societatea românească:  degradarea.  Cioclii țepeni, în straie nemțești, stau calmi la porțile orașelor, așteptându-și prada. Totul a fost pârjolit și otrăvit în fața valorilor. Zi de zi, fiecare element din spațiul public își aduce prețioasa contribuție la show-ul continuu al mediocrității. Presa, cândva a patra putere în stat, nu-și conștientizează vinovăția. Nu zic numai de presa audio-vizuală, arendată, de cele mai multe ori, la interese mogule, ci de presa scrisă, care ar trebui să aibă o anumită ținută intelectuală. Din păcate, la începutul anilor '90, odată cu găina care a născut pui vii, presa și cultura de înaltă clasă s-au despărțit irevocabil, pe motiv de nepotrivire de caracter. S-a pervertit atât de mult gustul public în anii democrației, încât ajungem să regretăm presa autentică din timpul comunismului. Să nu începem comparația defavorabilă prezentului din perioada interbel...

Saturnaliile reprezintă sărbătoarea din Roma Antică, în care, pentru trei zile carnavalești, stăpânii făceau schimb de roluri cu sclavii. Era o răsturnare temporară a valorilor, care, odată încheiat circul, reveneau pe soclul de unde erau detronate ludic la următoarele Saturnalii. Aveau loc în fiecare an la 25 decembrie. Situația României din ultimii 21 (sau chiar 70!) de ani este o dilatată sărbătoare a Saturnaliilor. Neaveniții au răsturnat mesele nobililor și tronează arogant în locul acestora. Trăim într-o continuă absență a stăpânilor. Analfabeții au luat locul intelectualilor, iar piloșii s-au substituit celor competenți, într-o lume pe dos din care nu mai putem ieși. Fiecare domeniu al vieții sociale este străbătut de firul roșu al unui singur cuvânt care a pătruns adânc în celulele noastre: degradare . Evident, comunismul a contribuit din plin la acest fenomen, deoarece îi intra în fișa postului, dar ce ne-a împiedicat în anii postrevoluționari să ne îndreptăm privir...

Recesiunea a trecut, criza continuă, Grecia e în colaps, euro cade, leul, de asemenea, România profundă debordează de voie bună. Parcă ne-am unit sub deviza: câtă veselie la Tulcea, atâta la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc sau Ploiești. Ne dăm cu toții pe toboganul unei veselii colective care contaminează, dar nu prevestește nimic bun. Duminică , 30 octombrie 2011, o haimana din Ploieștiul lui Caragiale și al lui Nichita Stănescu, dar și al lui Doroftei, îi aplică un croșeu laș fotbalistului Stelei, George Galamaz, chiar pe terenul de joc, sub privirile materne ale stewardeselor de la Galant Security, care nu știau că au voie să intre în teren, indiferent de ce s-ar fi întâmplat acolo. Derbedeul zburdă nestingherit pe tăpșanul proaspăt al OZN Arena. Într-o societate cât de cât normală, s-ar fi lucrat la prevenirea acestui incident regretabil. Luni , galanții cerberi ai OZN-ului ploieștean primesc o amendă de 500 de lei, aceeași sumă cu care a fost amendată de poliție o cunoșt...

Deși a început năvalnic, precum în vremurile de fericită amintire ale viteziștilor de la Sevilla, Steaua a strâns din dinți pentru prima victorie a unei echipe românești pe Național Arena, 4-2 cu Macabbi Haifa, în Europa League. După răsturnarea de scor realizată de israelieni, îmi venea în minte una dintre axiomele populare ale fotbalului, conform căreia 2-0 este un scor periculos. Dar două personaje-cheie ale meciului de aseară au ținut să mă contrazică: Cristi Tănase și publicul de pe Național Arena . Sau în ordine inversă? Lipsiți de minima consiliere psihologică, atât de necesară în sportul de mare performanță, asemenea majorității echipelor din România, steliștii îl pierd prostește în minutul 62 pe Florin Costea, iar în minutul 67 pe Ilie Stan. Orice om cu capul pe umeri spunea că va urma prăbușirea.  Născut din mantaua Gâscanului Dobrin, la fel ca Mutu și Dică, și primind de la cei trei, în codul genetic, alături de talent, risipirea, Tănase a cutremurat Național Aren...

Dincolo de rezultatul așteptat și de prestația bună a Oțelului, imaginea memorabilă de pe Teatrul Viselor rămâne strângerea de mână dintre cei doi antrenori de la finalul partidei. Chiar dacă intră în tipicul meciurilor de Champions League, competiție construită pe ideea unui fair-play desăvârșit, gestul celor doi tehnicieni marchează ciocnirea a două civilizații.  Descins din stirpea marilor antrenori britanici și purtând plăcuta povară a unui sfert de veac pe banca tehnică a diavolilor roșii, Sir Alex trăiește într-o lume în care 8-2, 1-6 sau 3-5 sunt scoruri de meciuri de fotbal și în care te poți duce liniștit la stadion cu familia, fără să stai cu frica în sân că vei fi atacat. O lume în care mai există o regină, getlemani și lorzi, pe care îi poți întâlni uneori și pe stadioane, unde spectatorii sunt, la propriu, mai aproape de teren decât oriunde. Când a fost cazul, Sir Alex a lepădat costumul de Sir și a pus piciorul în prag, chiar dacă era vorba de vedete aparent inta...

Aseară, la Praga, imprevizibilul a fost din nou ucis, pentru a nu știu câta oară în ultimele luni, de FC Barcelona, în meciul de Champions League cu Victoria Plzen, campioana Cehiei. Element esențial al oricărui spectacol sportiv, imprevizibilul nu-și mai are loc în meciurile în care evoluează Messi și compania. Și acest lucru nu se întâmplă doar în meciurile cu echipele mici, ci și în cele cu granzii Europei. Fotbalul a atras miliarde de oameni tocmai prin umanitate și imprevizibil. Invincibilitatea este supraomenească, iar supraoamenii ajung să ne plictisească. Întotdeauna marile înfrângeri au impresionat mai mult decât victoriile pe bandă rulantă, poate pentru că apelau la coarda sensibilă a milei față de cel căzut. Drama Braziliei din 1950, când a fost învinsă de Uruguay pe propriul teren în finala Campionatului Mondial, a cutremurat, ca un pumnal înfipt în inima Copacabanei, întreaga lume. Am citit că dintre cei peste 200.000 de spectatori, cei mai fanatici s-au aruncat în...