Stonehenge de Maramureş-brand cultural

Monumentul de la Moisei, capodoperă a lui Vida Geza
Sursa foto: emaramures.ro

Articolul de mai jos îi aparţine consăteanului meu, Vasile Danci Moroşanu, luptător înflăcărat pentru recuperarea moştenirii culturale a Moiseiului

Comuna Moisei, în ciuda faptului că face parte din perimetrul voievodal al Maramureşului, cu siguranţă că n-ar fi fost astăzi atât de cunoscută în toată ţara dacă nu ar fi fost evenimentele tragice prilejuite de masacrul ce a avut loc la 14 octombrie 1944, când trupele hortyste aflate în retragere s-au dedat la un asasinat în masă ucigând 29 de ţărani români pe care i-au înghesuit în două case de lemn, situate la ieşirea din comuna Moisei, către Borşa, unde i-au mitraliat cu sânge rece sub motiv că ar fi fost partizani şi că, astfel, ar fi obstrucţionat retragerea.

Apoi, soldaţii unguri au incendiat satul, moiseienii căutând, atunci, care, încotro, majoritatea refugiindu-se pe Valea Izei, în comunele Şieu şi Rozavlea !

La 22 de ani după acest act criminal consemnat în istoria contemporană a României drept "masacrul de la Moisei", în rând cu alte astfel de evenimente precum cele petrecute la Ip şi Trăsnea, în Ardeal, în amintirea martirilor de la Moisei sculptorul băimărean Vida Gheza, la sugestia marelui scriitor Geo Bogza, pune în operă un ansamblu monumental compus din 12 figuri, dintre care două reprezintă chipuri omeneşti, iar restul reproduc motivele măştilor tradiţionale maramureşene.

Monumentul de la Moisei a fost făcut iniţial din lemn

Amplasat pe o colină la marginea localităţii, în imediata apropiere a uneia dintre casele în care au fost împuşcaţi partizanii în octombrie ’44, monumentul de la Moisei reprezintă o bornă a istoriei recente însă, la prima vedere, pare prefigurarea unui templu dacic, cu coloane de piatră abia zgâriate, deschis spre cer, fără boltă, în care preoţi nevăzuţi parcă oficiază un rit al unui străvechi cult solar, “Omul pădurii”, “Omul nopţii”, “Omul apelor” sau “Omul care horeşte” fiind doar câteva dintre cele 10 figuri inspirate din tradiţia locului care concură la emoţia profundă pe care o exercită asupra tuturor celor care păşesc în atmosfera acestui Stonehenge de Maramureş, cum inspirat numea cineva monumentul de la Moisei în comentariul unui film postat pe youtube (este vorba despre filmul cu care am ilustrat acest text).

Ceea ce poate fi acum admirat la capătul dinspre Borşa al comunei Moisei este un ansamblu monumental cioplit în piatră, însă, iniţial, cei 12 stâlpi care scrutează maiestuos DN 18 care trece prin faţa uneia dintre casele în care au fost împuşcaţi ţăranii în ’44 au fost ciopliţi în lemn de stejar, materialul fiind înlocuit din cauza degradării determinate de clima umedă din zonă, ceea ce a făcut ca lemnul să putrezească şi să se fisureze.

Artistul a refăcut monumentul, cioplindu-l în piatră (coloanele primului monument sunt expuse în prezent în faţa Pavilionului Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare în locul cunoscut drept “Câmpul Tineretului”, sub Dealul Florilor), însă, cu această transformare, s-a sfâşiat irevocabil unitatea iniţială dintre material şi idee!

„În determinarea complexului monumental în formă de arc am plecat de la cultul soarelui. Forma de cerc, cu douăsprezece raze, în care sunt aşezate statuile, simbolizează, în concepţia mea, cele douăsprezece luni ale anului. Le-am gândit aşa pentru ca maramureşenii şi cei care trec pe aici să-şi amintească de fiecare lună din an şi în fiecare zi din lună cele petrecute la Moisei. Monumentul de la Moisei a ajuns, în scurta sa viaţă, să aibă un mare răsunet, devenind o prezenţă în orizontul moral al ţării. Nu e meritul meu, eu am contribuit doar la concretizarea în formă a unei atmosfere sufleteşti", a mărturisit sculptorul Vida Gheza, vorbind despre rostul şi semnificaţiile acestui complex monumental care, în timp, a ajuns un fel de simbol al Moiseiului, recunoscut în orice colţ al României...

Moiseienii îşi consolidează istoria

La această faimă naţională a comunei au contribuit şi o serie de dramatizări ale evenimentelor tragice petrecute în acel octombrie însângerat al anului 1944, cu mare răsunet naţional la vremea lor.

În primul rând, legat de această contribuţie, trebuie menţionată dramatizarea unui (alt) băimărean, Isidor Rîpă, care, cu scenariul “Eroii nu mor niciodată” adus sub luminile rampei prin contribuţia artistică exclusivă a moiseienilor, a reuşit în anul 1970 să se impună la nivel naţional obţinînd medalia de aur şi locul întâi-laureat la Festivalul Naţional al Formaţiilor de Teatru de Amatori “Ion Luca Caragiale” a cărei reprezentare finală s-a derulat în capitala ţării în compania celor mai puternice formaţii de profil din România.

Tot pe această linie şi tot inspirat de masacrul de la Moisei s-au produs multe filme TV, însă momentul cel mai reprezentativ îl constituie lansarea în anul 1979 a filmului artistic de lung metraj Ultima frontieră a morţii (Regizor, Virgil Calotescu), peliculă care a reunit un buchet de nume sonore ale cinematografiei româneşti precum Florin Piersic, Emanoil Petruţ, Ion Dichiseanu sau Mariana Mihuţ, alături de care şi-au etalat talentul dramatic şi o parte dintre actorii amatori care se afirmaseră cu “Balada de la Moisei” a lui Isidor Rîpă, între care şi mama mea, Ileana lu’ Vasile a Danciului (sau Ileana Marişchii, cum o mai ştie lumea în sat, după neamul Cujnerenilor).

Astfel, în creuzetul istoriei recente a românilor, „beneficiind” de acoperirea evenimentelor petrecute în octombrie 1944, acest colţ de Maramureş a ajuns un brand naţional, puţini fiind la această oră românii care nu au auzit de masacrul din '44 sau/şi de Monumentul lui Vida Gheza care, fără excepţie, în memoria colectivă este automat asociat cu numele comunei Moisei, devenită, în timp, un punct de atracţie pe harta judeţului şi a părţii de nord a României...