Blogul lui Ioan Ivaşcu

Femeie cu gust de otravă, început izvorând din sfârşit de iubire, -n privirea-ţi bolnavă eu zac ca un sfinx răstignit Se lasă o noapte rotundă, în pomi şi în păsări la fel, şi sufletul meu sălbatic se-afundă în pleoapele tale ca prin porţi de castel.

ars poetica 1 Dacă plângeţi, îmi iau nesfârşirea şi plec! ars poetica 2 Când n-o să mai avem cuvinte, o să ne spânzurăm de idei!

Vioara apune în mâinile ei, Lent, palmele i se prefac în scântei Şi iarba e-n sânge şi pietrele dor, Trupu-i devine vitraliu sonor, Munţii se retrag, de tristeţe, în cer, Raze târzii pe fruntea ei pier, Arborii capătă o culoare ciudată, Pământul îmi pare străvezie pată, Cea din urmă notă e-atât de aproape, Că îi simţi răstignirea în ape, Un joc între umbrele nenuntiţilor zei. Vioara apune în mâinile ei.

o pasăre zgârie orizontul tumefiat al oraşului, pe sub poduri îşi fâlfâie zdrenţele dimineaţa nebăgată de nimeni în seamă, umbra şchioapă a tramvaiului desenează pe coapsele femeilor porumbei, aleile sângerează din toate arterele oameni, sufletele noastre se întorc şi pe partea cealaltă, către peretele nevăzut: e doar o zi ca oricare alta.

Copacii zac sub cenuşa frunzei ca orbul sub greutatea luminii; ascult ochii tăi ce respiră tăcerea; un greiere şi-a presărat surâsul prin iarbă şi nările cerbilor adorm răstignite la chemarea mirosului tău. Aşezat lângă inima ta, mă binecuvântă, frumoaso; abisul vrajeste lumini de cădere-n păcat; eu m-adâncesc în floarea ochiului şi tac

Ca să ne hrănim propriile noastre singurătăţi, am construit turnuri de fildeş din loc în loc.

Destrămatele căi te recheamă, să le fii şi soră şi mamă şi bărbaţi cu gândul subţire ţi-aşteaptă rotunda venire. Pe cai armăsari, colindând tăcerile rând după rând, eu numai cu tâmple sfarmate alerg după tine-n cetate şi-ţi sorb nălucirea-n apus prin păsări, prin stele, mai sus... Rotire de gânduri mereu în albia trupului tău.