vioara apune în mâinile ei…

Vioara apune în mâinile ei,
Lent, palmele i se prefac în scântei

Şi iarba e-n sânge şi pietrele dor,
Trupu-i devine vitraliu sonor,

Munţii se retrag, de tristeţe, în cer,
Raze târzii pe fruntea ei pier,

Arborii capătă o culoare ciudată,
Pământul îmi pare străvezie pată,

Cea din urmă notă e-atât de aproape,
Că îi simţi răstignirea în ape,

Un joc între umbrele nenuntiţilor zei.
Vioara apune în mâinile ei.