marți, 26 mai 2009

ou sont les neiges d'antan?

ca să nu-mi mai plouă în suflet,
te-am ales pe tine drept rană,
înjghebând din zâmbetele tale răzleţe
statui
în fiecare punct important al oraşului:
la intrarea în povestea noastră de dragoste,
la ieşirea din iluziile de fiecare zi,
pe falezele duminicilor noastre consumate
în aşteptarea buzelor celuilalt,
statuie după statuie
în lutul palid al clipelor,
descărnându-ţi ideile despre lume,
mangaindu-ţi nustiuceul absent
că într-o ultimă declaraţie de dragoste bâlbâita,

părinteşte
noaptea-şi întindea cuverturile peste noi,
păşind pe cadavrele nou-născuţilor paşi
din odaia ta placentar
ă,
pipăiam urmele cuielor cu voluptate
ca şi cum am fi ronţăit biscuiţi,
şi număram indecişi secundele
ce se scurgeau între două săruturi