Monumentul de la Moisei, brand cultural al României (video HD)
Trecut de către Dorin Ştef printre cele 40 de argumente care fac din Maramureş un brand cultural , la categoria Obiective cu valoare istorică şi culturală , subcategoria Monumente şi complexe statuare , Monumentul de la Moisei este prea puţin cunoscut la nivel naţional, ca să nu mai zic de cel mondial. Operă de o profunzime surprinzătoare, creată, aşa după cum ştiţi din articolele anterioare, de sculptorul Vida Gheza , Monumentul de la Moisei are la bază un cult solar , fiind inspirat, după mărturisirile artistului, din sanctuarul dacic de la Grădiştea . Măstile populare maramureşene, ale unor personaje fabuloase, cum sunt Omul apei sau Omul nopţii completează semnificaţiile complexului monumental care marchează comemorarea unui masacru asupra a 29 de români nevinovaţi, petrecut la 14 octombrie 1944. Scriitorul Geo Bogza, care i-a sugerat lui Vida Gheza ideea operei, compară Monumentul de la Moisei cu sculpturile lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Din păcate, ...