marți, 20 decembrie 2011

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă


Un festival internaţional de poezie a devenit tradiţie.  Nu se desfăşoară în vreun mare oraş al României. Se numeşte Romeo şi Julieta la Mizil. Se desfăşoară anual, aţi ghicit, la Mizil, în judeţul Prahova. Şi se află nu la prima, ci la a cincea ediţie. Are şi un site cu tot dichisul, aici.


Omul care a avut ideea unei asemenea întreprinderi nebuneşti este Laurenţiu Bădicioiu, profesor de română la Liceul Teoretic Grigore Tocilescu Mizil. 


Domnul Laurenţiu Bădicioiu a avut amabilitatea de a acorda un interviu, primul pe care l-am luat de când sunt blogger, în care ne-a explicat legătura intimă dintre poezie şi oraşul Mizil, dovedind că şi provincia naşte oameni şi cultură. Îi mulţumim domnului Laurentiu Bădicioiu şi vă invit să citiţi interviul cu domnia sa.



Ioan Ivaşcu: Domnule Laurenţiu Bădicioiu, vă mulţumesc pentru că inauguraţi seria interviurilor, sper eu reuşite, pe blogul meu. O să încep cu o întrebare directă: e un mizilic să organizezi un festival internaţional de poezie şi epigramă la Mizil?

Laurentiu Bădicioiu : Paradoxal, deşi totul a început la Mizil, nu este un mizilic să organizezi un astfel de festival. Nu pot spune că este greu deoarece îmi place foarte mult ceea ce fac. Se poate întelelege însă că dacă vrei sa faci ceva pe termen lung aceasta solicită dedicaţie şi bucuria de a construi.

Şi de ce tocmai la Mizil? Multă lume nu ştie unde se află acest oraş.

Nici americanii nu ştiu unde se află România sau alte ţări din est. Se întâmplă la Mizil pentru că acest festival este inspirat dintr-o parodie a scriitorului mizilean George Ranetti.

Ne spuneţi, vă rog, cum a pornit şi s-a dezvoltat totul, de la idee până la punerea ei în practică?

Era o vară-cum altfel decât foarte fierbinte?- şi participam la examenul de bacalaureat în calitate de profesor examinator, la Urlaţi. Iată, o altă localitate cu notorietate culturala... După o zi grea, venind spre casă, pe când luna desena contururi de lumini şi umbre, mă gândeam... Văzusem cu o zi înainte, la Ploieşti, o copertă cu titlul "Romeo şi Julieta la Mizil". O editură din Bucureşti reeditase aceasta comedie politică a lui George Ranetti, la 100 de ani de la prima ei publicare, in 1907.
Titlul acesta avea în mintea mea rezonanţe care mă făceau să intuiesc că trebuie să-l aplic unui produs cultural: aşa mi-a venit ideea festivalului Romeo şi Julieta la Mizil".

Festival de poezie într-o lume în goană prin malluri? Nu credeţi că sunteţi inadecvat?

Păi nu ştiu dacă sunt eu inadecvat. Nu eu sunt festivalul.

Mă refer la festival, la o asemenea idee într-o lume mercantilă.

Da, aşa este. Poate părea bizar un festival internaţional de poezie şi epigrame care, spun unii, are succes, într-o lume manipulată şi manipulantă, într-o lume în care spuma şi gălăgia se vând şi se cumpără scump.

Sunteţi la a cincea ediţie, deci festivalul nu e o întâmplare. Aveţi sprijinul autorităţilor locale, politice sau culturale?

Este dificil să generezi sau să provoci acte culturale. Dar ce frumos este când, o dată pe an, pe 30 ianuarie-anul acesta pe 29- o pleiadă de nume relevante în cultura română vin la Mizil. Avem un sprijin foarte mare din partea autorităţilor, a sponsorilor, a mass media.
În primul rând instituţia care a organizat proiectul, Liceul "Grigore Tocilescu" şi mai ales dl.director Victor Minea.
Daniel Cristea Enache spunea despre noi că alcătuim binomul matematică-literatură.
Primăria ne-a ajutat la toate ediţiile şi ne va sprijini şi-n acest an, la ediţia a V-a.

Aţi adus la Mizil nume mari ale culturii române. Care sunt şi cum i-aţi convins să vină la Mizil?

Au trecut pe la Mizil, invitaţi la Festivitatea de premiere, de-a lungul celor 4 ediţii: prof. univ.dr.Ştefan Cazimir, Mircea Dinescu, Alexandru Mironov, Corneliu Leu, conf.univ.dr.Daniel Cristea Enache, Mircea Ionescu Quintus, Mircea Dinescu, Mihai Stănescu, conf.univ.dr.George Stanca, dr. Elis Râpeanu, Sorin Roşca Stănescu, Efim Tarlapan, George Corbu, prof. univ.dr.ing.Corneliu Berbente, prof.univ.dr. Constantin Titus Vîjeu, prof.univ.dr. Alexandru Şonea, prof.univ.dr. Vasile Avram, Dan Lupescu, Lucian Mănăilescu, Nicolae Dragoş, insp.şc. în MECTS Doru Dumitrescu. insp.şc.general Nicolae Angelescu, insp.şc.gen.Gheorghe Borovină, Emil Proşcan, primarul Mizilului, insp.şc.gen.Gheorghe Matei, col.dr. Aurelian Ranetti, Daniela Vlădescu, Ion Longin Popescu, Lucia Olaru Nenati, Aurel Antonie.

Cum aţi promovat festivalul pe internet? E compatibilă poezia cu mediul online?

Aproape orice este compatibil cu mediul online. Am promovat-o din luna august, adică de aproape 4 luni. Am trimis informaţii şi afişul la sute de site-uri, primării, inspectorate şcolare, tuturor bibliotecilor din oraşele mari, tuturor liceelor, revistelor din diaspora etc. Partenerul nostru media este RADIO ROMANIA.
În fiecare zi, începând din luna august aloc cca 2 ore pentru a promova festivalul online. Chiar şi acum când vă dau acest interviu comunic pe facebook cu câţiva interlocutori cărora le dau linkul festivalului şi sper să se înscrie şi să-l dea mai departe. Linkul este www.romeojulietalamizil.ro.

Credeţi că poezia mai prinde la tinerii care se încadrează, mulţi dintre ei, în turma generaţiei Google, Hi 5 sau Facebook?

Prinde, sigur... Poezia este o stare sau generează o stare. Sunt semnificativ de mulţi participanţi din aceasta categorie ca să mai am vreo îndoială că poezie prinde în rândul acestor tineri şi biologic şi sufleteşte.

Laurenţiu Bădicioiu, la una dintre ediţiile festivalului,
împreună cu venerabilul Mircea Ionescu-Quintus
Vă rog ca, pe final, să comunicaţi până când şi cum se mai pot înscrie concurenţii la Festivalul Internaţional de Poezie şi Epigramă Romeo şi Julieta la Mizil, Ediţia a V-a, 2012.

Concurenţii se mai pot înscrie până pe 30.12.2011 pe pagina www.romeojulietalamizil.ro Acolo sunt toate amănuntele şi oricine participă-adică tineri români de... orice vârstă, din toată lumea, chiar are o şansă considerabilă să câştige. Scucces tuturor! Mulţumesc pentru interviu!

Va mulţumesc, domnule Bădicioiu, pentru că mi-aţi reconfirmat că şi în, sau mai ales, în provincie nasc oameni, care sunt în stare de acte culturale de rezonanţă, iată, internaţională. Provincia geografică nu e nici pe departe o provincie culturală! Felicitări, domnule Bădicioiu, dumneavoastră şi celor care pun umărul la promovarea poeziei de calitate.

luni, 19 decembrie 2011

Copil în comunism

Ca de fiecare dată în decembrie ne amintim de Revoluţia din 1989, comemorând, analizând şi, uneori, din nefericire, denigrând. Îmi propun ca în două postări să prezint modul în care am simţit eu, copil fiind, comunismul, respectiv Revoluţia.

Am trăit nouă ani în comunism, majoritatea timpului petrecându-l la ţară, în Moisei, Maramureş, acolo unde m-am şi născut. 

Cele mai vechi amintiri ale mele datează de la vârsta de trei ani, din 1983, când mama m-a dus la un fotograf dintr-un oraş apropiat, Vişeu de Sus, pentru a face prima mea poză la patru ace. Am fost îmbrăcat în costum, cu cravată şi cu nişte pantofi care mi se par acum cel puţin stranii, parcă erau albaştri sau ceva de genul.

 Fotograful şi mama m-au aşezat în picioare pe un scaun, un celebru taburet, aflat la mare concurenţă cu mai vânatele scaune cu spătar,  în faţa unui calorifer, într-un decor aproape sinistru, dar care surprinde viaţa de zi cu zi din comunism. Iar rezultatul îl vedeţi în partea stângă.

Ca să fiu puţin exigent, aş zice că fotograful a cam ratat poza, dar tocmai aceste mici nereuşite, prezenţa scaunului, a caloriferului şi a unei părţi a mâinii materne, îi imprimă o valoare sentimentală de nepreţuit. Şi când te gândeşti că azi copiii au mii de poze şi de filmuleţe, făcute cu aparate din ce în ce mai HD, dar care nu mai surprind emoţia.

Evident, comunismul de la ţară  a fost diferit de comunismul de la oraş. Şi cu atât mai diferit la Moisei, într-o zonă de munte nefertilă, scutită de colectivizare. Majoritatea locuitorilor din zonă lucrau la minele de la Borşa.

Din cei 9 ani de copilărie comunistă am rămas cu câteva senzaţii acute, vizuale, auditive şi chiar olfactive

Îmi amintesc lungile seri de iarnă în care se lua curentul şi în care vecinii care aveau o baterie cu bec erau nişte zei, la care mergeam să nu orbecăim la lumina unei lumânări. 

Îmi revin în minte aglomeratele autobuze miniere care transportau muncitori chiar de la 60 de km de Moisei către promiţătoarea exploatare de la Borşa, în care se amestecau mirosurile de pufoaică transpirată şi de spirt, cu vorbele într-o limbă necunoscută mie, despre care am aflat mai târziu că este ucraineana, folosită de minerii ce veneau tocmai de la Poienile de Sub Munte sau de la Ruscova.

Căminul cultural era centrul vieţii noastre de duminică. Acolo, am plâns la filmele indiene, l-am admirat pe Sandokan, tigrul Malaeziei şi eram alături de Mărgelatu şi Buză de Iepure, în schimbul unei sume pe care nu mi-o amintesc, dar care gravita în jurul a doi lei. Căminul mirosea a vechi, a şoareci prezenţi peste tot, dar ecranul acela ne fascina. Tremuram când auzeam muzică la difuzoarele instalate de nenea Petrică (moiseienii îşi amintesc de el!), deoarece era preludiul unui film de calitate.

Aş putea continua mult şi bine: să scriu despre străvechiul şi enervantul televizor pe lămpi al cărui nume îmi scapă, dar care m-a terorizat cu lampa lui PL 500, n-o să uit niciodată această denumire!, care se ardea din 3 în 3 luni şi ne obliga să-l ducem la atelierul de reparat televizoare, ca pe un rănit, într-o pătură, unde îi venea de hac uncheşu Dumitru al Horjului, ceteraş şi ceasornicar de viţă aleasă, pe care îl evocă atât de cald prietenul meu întru promovarea Moiseiului, Vasile Danci Moroşanu, în acest articol.

Dar mă opresc aici, pentru a-i menaja pe cei născuţi după Revoluţie, care cred că am intrat de mult pe terenul SF-ului.


duminică, 18 decembrie 2011

FC Barcelona sau triumful raţiunii

Argentinianul Messi, ridiculizând doi brazilieni
Sursa foto: gsp.ro
Cine mai poate opri Barcelona din marşul ei triumfal spre depăşirea tuturor limitelor umane şi fotbalistice? 

Dacă şi brazilienii, doar cu numele astăzi, de la Santos, crescuţi boem din spiritul Copacabanei, au clacat lamentabil în finala Campionatului Mondial al Cluburilor (0-4), cred că doar extratereştrii în carne şi oase ar putea detrona omniprezenta Barcelona.

Acum, la sfârşit de an sportiv, deschizi orice mijloc de comunicare, radio, tv, internet, şi la sport auzi/vezi/citeşti doar despre Messi, Guardiola sau Xavi. Şi aceşti jucători merită din plin toate laudele.

Deşi este o echipă de artişti, victoriile Barcelonei se datorează unui ingredient esenţial, raţiunea, care i-a făcut pe conducători să elaboreze planuri pe termen lun şi foarte lung

Nu l-am văzut niciodată pe vreunul dintre preşedinţii Barcelonei încălecându-şi luxoasa limuzină şi urlând cât îl ţineau bojocii, să se audă la Madrid, la Valencia şi chiar mai departe: Tikitaka, Barcelona!, pronunţând numele echipei aşa cum se scrie în română.

În schimb, fiecare meci ne demonstrează că Barcelona are cel mai tare Centru de Juniori de pe planetă, de la care promovează jucători la echipa care a câştigat aproape toate trofeele sezonului actual. 

De asemenea, nimeni nu ştie cine este psihologul echipei catalane, dar buletinele de ştiri ne spuneau că lui Messi i s-a adus toată familia la Barcelona, pentru a-i crea confortul necesar performanţei.

Aşadar, triumful Barcelonei nu este decât triumful pe toate planurile al raţiunii. Iar jucătorii catalanii sunt extratereştri doar priviţi cu ochii propriei noastre neputinţe de a gândi strategii pe termen lung.

Cesaria Evora s-a dus să moară puţin

Diva care păşea, desculţă şi modestă, peste inimile noastre ne-a părăsit  sau, după cum spune ştirea,  a încetat din viaţă, cu o discreţie scandaloasă într-o insulă despre care nimeni nu prea ştie pe unde se află, în strania Republică a Capului Verde. Loc pe care l-a cântat în câteva melodii. 

Avea 70 de ani, nu 27, ca Amy Winehouse. De aceea. plecarea ei nu a produs aceeaşi emoţie, fiind trimisă pe la finalul jurnalelor de ştiri

Era unul dintre puţinii artişti care te învăluiau într-o atmosferă aparte, de la primele acorduri, ca să nu mai spun de momentul în care începea să cânte versurile, care aduceau cu ele oceane de sentimente răvăşitoare

Fie că era vorba despre Besame mucho sau despre alte melodii mai puţin cunoscute, Cesaria Evora reuşea să le imprime acelaşi stil, în care emoţiile năvăleau fără voia noastră.

Şi pentru că e timpul liniştii, permiteţi-mi ca, înainte de a asculta cântecul Tiempo y silencio, să-l parafrazez pe Marin Sorescu, pentru că în asemenea momente numai poeţii ne mai pot exprima:



Şi Cesaria Evora s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi ea un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovită, 
S-a dus să moară puţin.




sâmbătă, 17 decembrie 2011

Cum şi-au petrecut maramureşenii cutremurul?

S-a cutremurat Maramureşul
Foto: Blogul Danei Grad

După cum ştiţi, astăzi, 17 decembrie 2011, pe la  jumătate la tri, cum zic oamenii locului, Maramureşul s-a cutremurat. Din păcate, la propriu. Ceea ce nu ştiu să se fi întâmplat în ultimii ani. 

Am realizat o antologie a modului în care maramureşenii au resimţit seismul. Şi unde puteau să se exprime, dacă nu pe Facebook? Pe pagina Maramuresenii de pretutindeni

Vă  redau brut opiniile, emoţiile şi nedumeririle aşa cum le-a înregistrat reţeaua de socializare, în ordine crescătoare.  Evident, reacţiile continuă:


Ramona: Of Doamne, Doamne....
Razvan-Mihai: Doamne ajuta victimele sa treaca cu bine de acest dezastru
Razvan-Mihai: eu unul am crezut ca raman fara casa :
Deeutzanoah inca asa ceva n-am mai auzit...eu stiam ca maramuresul nu a mai simtit pana acuma cutremure...cum de s-a intamplat asa ceva acuma?:
DoruWow.....sper ca lumea e ok
Razvan-Mihai: relieful si natura ne surprind mereu, ex vulcanu din Islanda
Maramureşenii De Pretutindeni:Totul e OK !!
Daniela: l-am simtit dar tot e ok
Razvan-Mihai: si-n cazul meu totul e ok
Maria: V-ati speriat tare, dragi maramureseni? Ce sa zic eu, care l-am prins pe cel din 77. Eram singura acasa cu fiica mea care avea 3 ani si pe usa doar ce intrase sotul meu care iesise cu putin timp inainte dela Braseria Dunarea ( bloc cazut la cutremur). Am vazut peretii camerei ondulandu-se si pamantul facea un zgomot indescriptibil. N-as mai vrea sa traiesc niciodata asa ceva. Bunu-i Dumnezeu cu noi , care ne-m inrait asa de mult.
Razvan-Mihai: Natura face ravagii pe planeta, cutremur in Maramures, cod rosu de vanturi in Europa si taifun in I-le Filipine
Adriana Daniela: ‎....vai de mine!!!!...oare la ce sa ne mai asteptam!!!...m-am speriat tare!!!...
Elena: asa ne pedepseste D-zeu .. tot inainte de sarbatori!!
Alexandra-Maria: La Budesti nu s-a simtit absolut nimic !!!!
Razvan-Mihai: Doamna Maria. eu am mai simtit un cutremur asemanator ca cel de azi in 2007, sau 2008, eram la liceu si mai rau clasa mea era la etajul 2
Alexandra-Maria:  Si oare noi de la Budesti,de ce n-am simtit nimic?
Razvan-Mihaidepinde care regiune a fost cel mai grav afectata de cutremur
Razvan-Mihai: eu unul sper ca lumea sa nu considere ca din cauza acestor hazarde naturale o sa vina sfarsitul lumii, pt ca m-am saturat pana peste cap de parerile oameniilor dupa ce-a avut loc cutremurul in Japonia

Şi o mică observaţie: ştirea despre cutremur postată pe Facebook are năbădoiosul buton Îmi place.

Moisei, Maramureş, în revista Caţavencii

O mică Elveţie: Moisei, Maramureş
Sursa foto: Oana Coman
Zi de zi apar dovezi neaşteptate ale brandului turistic pe care îl reprezintă comuna Moisei, din Maramureş. Cu două puncte de interes, Monumentul eroilor din 1944 şi Mănăstirea, Moiseiul reuşeşte să atragă atenţia celor care vor să recupereze o vârstă nealterată a umanităţii, în mijlocul unicei civilizaţii tradiţionale încă active din  Europa, Maramureşul, şi în special Maramureşul istoric.

Astăzi vă semnalez un articol apărut în revista Caţavencii, la 15 decembrie 2011, intitulat simplu Moisei, Maramureş

Îi mulţumesc, în numele tuturor moiseienilor, autorului, Grig Bute, pentru că a pus umărul la promovarea unui brand în devenire şi reproduc articolul, invitându-vă, în acelaşi timp să intraţi şi aici, unde există şi o galerie foto cu Moiseiul acoperit de zăpadă:


Colindînd prin Maramureș, ajungem astăzi pe Valea Vișeului, la Moisei.



Mai întîi, oprim pentru a aprinde o lumînare la troița din fața casei-muzeu Martirii de la Moisei în care, pe 14 octombrie 1944, 29 români şi trei evrei bănuiți de a fi partizani au fost închiși și mitraliați prin ferestre de către trupele horthyste în retragere. Înăuntru, prin camerele în care liniștea păstrează încă ecourile rafalelor de mitralieră, sînt expuse obiecte personale și fotografii ale victimelor. 



Peste drum, pe o colină, în marginea pădurii, sculptorul Vida Géza le-a ridicat un monument: 44 de trepte care duc spre 12 stîlpi de piatră dispuși circular. Doi dintre ei, cei de la intrare, au capete de bărbați tineri, ceilalți zece poartă măști tradiționale maramureșene, chipuri simbolice ale duhurilor din legendele locului. 


Gazda, nenea Toader, un moroșan țeapăn, încă verde, ne primește în căsuța veche, bătrînească, cu prispă și acoperiș de șindrilă, dintre șura cu lemne și saivan. De cînd și-a ridicat locuință nouă, pe asta a transformat-o în casă de oaspeți, pentru cei amatori de a trăi, măcar o zi, în ambianța simplă și curată a vetrei moșilor săi: sobă cu pirostrii, paturi acoperite cu scoarțe înflorate, oale de lut, ştergare și poze vechi pe pereţi. 

Pînă se încinge focul în sobă, ne încălzim cu o pălincă și ronțăim o pastramă de berbecuț. Mîine merem la Borșa: Țurai!


vineri, 16 decembrie 2011

Petrecerea jurnaliştilor şi bloggerilor, Cluj, #jbpartycluj

Joi, 15 decembrie 2011, a avut loc la sediul Godfather's Cafe prima sesiune de lucru a #jbpartycluj, Petrecerea de Crăciun a jurnaliştilor şi a bloggerilor din Cluj-Napoca

Juriul a înmânat tovăraşului Mihai Labo, în unanimitate, locul I la concursul de karaoke şi i-a mulţumit călduros pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii muzicale multilateral dezvoltate în patria noastră.

Aceste festivităţi dansante şi cantante vin să încununeze o activitate de un an în rândurile mişcării jurnalistico-bloggeristice clujene.

Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire li se cuvine tovarăşilor Dan Olteanu şi Tiberiu Fărcaş, organizatorii acestui eveniment de reconciliere între presă şi bloggeri.

Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoriţii şi-au făcut urări de viaţă lungă şi de trafic ridicat, sănătate, putere de muncă şi noi succesuri în activităţile lor.

Fotografii de la această sesiune de lucru se găsesc aici, iar reacţii aici şi aici.