o toamnă ca o tandră ispită de a trece
dincolo de izvoare, cu sufletul tău gol,
ce, biciuit de vânturi, cu zările se-ntrece,
scâncindu-şi lung trezirea, ca pe-un discret viol
al simţurilor care se ruşinează foarte,
deschise ca o floare spre a primi iar har,
sub pânze de lumină, vâslind neştiut prin moarte,
pe trupuri de fecioare iubite lung, barbar
Peştii de la miezul nopţii. Aveţi insomnii? Daţi pe N24.
Cu 1 zi în urmă






