miercuri, 16 noiembrie 2011

Vocea României fotbalistice

Dragi microbiști, nu știu dacă ați aflat, dar aseară, 15 noiembrie 2011, a jucat Naționala, da, acea echipă îmbrăcată în galben pe care ne-am obișnuit să o scriem cu inițială majusculă de la Hagi și Popescu încoace.

Echipa pentru care ne puneam scobitori în ochi pentru a rezista până la 2 noaptea, când începea meciul cu Columbia de la World Cup 1994. Mulți dintre noi încă mai aveam pe vremea aceea tradiționalele televizoare alb-negru, cu  lămpi, cu renumita PL500, care claca dacă aparatul mergea mai mult de două ore. Eram obligați să ținem televizorul închis toată ziua și chiar în pauză ca să nu se defecteze în cele 90 de minute ale meciului mult așteptat.

Echipa pentru care am vărsat o lacrimă sinceră atunci când Dan Petrescu și Belodedici au ratat cele două penalty-uri care ne despărțeau de nesperata semifinală cu Brazilia.

Echipa care spulbera la București Țara Galilor, cu 5-1 și pe care o știam pe de rost ca pe toate echipele mari din istoria fotbalului. 

Echipa care a învins Argentina, cu 3-2, în optimile Mondialului american, Anglia de două ori, la Mondialul din Franța, 2-1, și  la  Europenele din Belgia și Olanda, 3-2. 

Erau vremuri de glorie adevărată. Vă vine să credeți că învingeam Andorra și Liechtenstein cu 8-0? Sau că Bosniei, care a jucat aseară barajul cu Portugalia pentru EURO 2012, îi dădeam de la cinci goluri în sus?

Din păcate, Naționala de azi a jucat ieri un amical cu Grecia, într-o obscură localitate austrică, la concurență cu un show de mai mare succes, Vocea României, așa că vocea lui Torje, Tănase și compania s-a auzit stins, pe lângă Horia Brenciu, Loredana sau Marius Moga și ale lor cete. Nimeni nu mai este interesat de Națională, prăbușită definitiv pe toboganul înfrângerilor și îngropată în autosuficiența conducătorilor penali.

Nu cred că în 1994, 1998 sau 2000 ar fi existat o emisiune de televiziune care să întreacă în audiență cu mult Naționala, oricât de spectaculoasă ar fi fost acea producție.

Ne bucurăm de victoria cu Grecia, 3-1, dar sperăm că nu va fi un simplu foc de paie la fel ca acel 5-1 cu Germania din 2004. Apropo de meciul respectiv, vă mai amintiți cine este Mihăița Pleșan?



Și un mic bonus pentru fanaticii suporteri din 1994 ai Naționalei, dependenți de lampa PL 500:

Naționala de Aur, într-un poster pe care cred că-l avea toată lumea în casă
sursa foto: okazii.ro



Un personaj tragic: Mircea Geoană

La cererea publicului de blog cetitoriu, am comis următoarea analiză politică a la Iosif Boda (fără Monica Ghiurco):


Mircea Geoană, la un pas de excludere
Sursa: Mediafax


Credeam în 2009 şi cred şi azi că Mircea Geoană ar fi fost, prin comparaţie, un preşedinte infinit mai responsabil decât Traian Băsescu. Din păcate, bătrânul lup de mare aflat în scaunul cotrocenist l-a devorat în arena catodică,  vânându-i naivităţile, spre satisfacţia unei gloate care şi-a asigurat, pentru încă cinci ani, proviziile strategice de circ şi pâine.


Printre știrile despre prim-ministrul al cărui nume începe cu B, de la bunga-bunga, s-a auzit, mai întâi ca o șoaptă, apoi ca un crivăț conjugal, vestea  că Mircea Geoană, unul dintre personajele care au împărțit România în două la Prezidențialele de acum 2 ani, va fi exclus din partidul care l-a susținut în ipostazele de candidat la preşedinţia Republicii și de președinte al Senatului. PSD-UL s-a lepădat de Mircea Geoană, candidatul abonat la înfrângeri ca la un hebdomadar umoristic, abrupt, precum un chirurg care închide ochii și taie în carne vie cu un topor.


În rolul chirurgului orb a fost Dan Șova, apropiat al lui Victor Ponta, care a terminat operația înainte ca pacientul să poată deschide gura. Anesteziat de euforia victoriei de o noapte, Mircea Geoană a ratat chiar propria excludere din politică.

Vă rog să analizați cu atenție mișcările și expresia feței lui Mircea Geoană din ultimele zile pentru a vedea că avem de-a face cu un personaj descins dintr-o tragedie greacă, una  fără Papandreou, Merkel sau Sarkozy. El seamănă de doi ani cu personajul lui Nenea Iancu, Lefter Popescu, căutându-şi buletinele de vot, pierdute prin urnele pariziene ale lui Baconschi sau ale unei diaspore iluzorii.


Mi-e greu să înțeleg gestul lui Victor Ponta de a se despărți de Geoană, cu riscul  de a pierde președinția Senatului. E oare despărțirea de un mod păgubos de a face politică și de a opune proverbialei șmecherii băsesciene o șmecherie de stânga, la patru ace, aflată în uniune consensuală cu liberalii? Urmează dărâmarea idolilor, cum profețește Vasile Dâncu, urecheat amical de Adrian Năstase?


Experimentați în intrigile politicii mioritice, Ion Iliescu și Adrian Năstase au sesizat imediat pericolul ca, prin revocarea lui Mircea Geoană, PSD să piardă președinția Senatului. Au revenit a doua zi asupra deciziei tocmai din rațiuni pragmatice, după ce au calculat, ca doi șahiști de clasă, mutarea. PSD și-ar fi dat singur mat.


La un pas de excluderea din partidul care l-a lansat pe orbita marii politici, Mircea Geoană și-ar putea salva măcar CV-ul, refuzând înrolarea, la apelul bocancilor, în oastea de strânsură a generalului Oprea, alături de incoruptibilul Miky Șpagă sau de rafinatul Cristian Diaconescu.


Aceste sfâșieri interne ale opoziției nu fac decât să ridice mingea la fileul ciuruit al unei puteri care agonizează, primind lovituri grele prin recentele arestări. 


Renegat de propriul partid, căzând în ridicol dacă trece în tabăra pe care a blamat-o atâta timp, Mircea Geoană este victima perfectă, situată la granița minată dintre răzbunarea pregătită abil de Ion Iiescu și dorința de stăpânire a partidului care îl caracterizează pe Victor Ponta. Iar din aceste chingi existențiale nu poate ieși...