marți, 1 noiembrie 2011

Să redăm fotbalul celor care-l iubesc!


FRF are nevoie de un REFRESH!

Ovidiu Ioanițoaia: La rubrica de sport de ce-ai renunţat?
Fănuș Neagu: M-a apucat lehamitea, pentru că sportul în general şi fotbalul în special nu mai sînt ce-au fost. Diferenţa faţă de fotbalul de-acum 15-20 de ani e ca de la cer la pămînt.

De ce era Dobrin fericit
- În ce sens?
- În toate. Atunci jucau să fie fericiţi, acum joacă să fie bogaţi. Mi-aduc aminte de ce mi-a povestit cîndva Fane Cârjan, care s-a dus la Piteşti să-l ia pe Gicu Dobrin la Cluj. Unde crezi că l-a găsit?
- Într-o cîrciumă?
- Vezi, şi tu eşti o lepră care a plecat în America şi s-a întors ca prostu’! L-a găsit pe malul unui lac bătînd mingea cu nişte puşti şi mi-a zis: “Fane, nu puteam să-l mişc de-acolo pentru că acolo era viaţa lui!”. Simplu, Dobrin era fericit jucînd, era bucuros asemenea marilor fotbalişti de leatul lui. Ca Nichi Dumitriu, de pildă. Nichi s-a dus în Grecia antrenor, undeva pe lîngă Salonic, dar ştii ce făcea? În loc să-i comande pe jucători, era atît de îndrăgostit de minge că se băga între ei şi nu se mai oprea driblînd! Fireşte că grecilor nu le-a plăcut. (sursa: un interviu luat de Ovidiu Ioanițoaia lui Fănuș Neagu, 2 aprilie 2010).

În 21 de ani, am parcurs în cădere liberă drumul de la cer la pământ. Cerul era reprezentat de Steaua 86 și 89, de Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor sau de echipa națională din 1994. Pământul pe care am căzut, refuzați de marea performanță, are în palmares înfrângeri dureroase la națională și la echipele de club. Am ajuns să tremurăm cu Belarusul și să nu avem nicio șansă în fața Bosniei, iar Steaua pleacă acoperită de rușine, cu cinci goluri încasate, din Israel.

Și aceste înfrângeri nu ar fi nimic. Degradarea își face loc tot mai adânc în fotbal și în societate. Sunt evidențiate declarațiile bombastice, nimicul provoacă audiență, GSP-ul și Sport.ro își fac grila în funcție de disponibilitatea lui Gigi. Săptămânile trecute, doi realizatori de la GSP tv îl acompaniau pe patronul Stelei care performa un cântec popular, bucuroși că-i intră în grații. Un joc cu reguli clare s-a transformat într-un carnaval grotesc, cu patronași care în vremea marilor victorii nu ar fi putut șterge nici măcar un fir de praf de pe pantofii fotbaliștilor de aur.

Să ne faceți statuie!, răbufnea Hagi într-o conferință de presă din 1999, anticipând dezastrul care ne-a cuprins de ani buni. Președinte atunci era tot Mircea Sandu, cum președinte a fost și la Mondialul american, când mi-l amintesc cum defila țanțoș printre cei care au învins Argentina într-o noapte magică, având, ca un naș veritabil, o pălărie de cowboy și bănuiesc că și un trabuc în colțul gurii. Era cel mai mare președinte din istoria seculară a FRF. Își asuma cu bărbăție victoriile. Azi, după ce nu a făcut nimic nici la națională, nici la echipele de club, aruncă pisica în grădina altora. E mare ștab la UEFA, a adus finala Europa League la București, dar cadavrele din dulapul FRF încep să iasă la lumină (că tot e azi Halloween!).

Având în vedere frustrările pe care le-a provocat acest personaj microbiștilor români, mă alătur domnului Dan Olteanu, care i-a adresat o Scrisoare deschisă, solicitându-i și eu, ca un simplu, dar vechi iubitor de fotbal, demisia de onoare, din ultima picătură de onoare pe care o are. FRF are nevoie de un REFRESH! Numai așa vom putea reda fotbalul celor care încă-l mai iubesc.

Câtă vreme ne uităm, chiar și scârbiți, la Sandu, Dragomir, Becali și alți șefuleți sau patronași, suntem complici la pumnul pe care inconștientul de duminică seara i l-a aplicat lui Galamaz. Când apar pe micile ecrane sus-numiții, singura soluție rămâne să închidem televizorul. Fotbalul trebuie să se întoarcă în inimile suporterilor adevărați.