Postări

Se afișează postări din noiembrie 3, 2011

Sir Alex și Dorinel. Ciocnirea civilizațiilor

Dincolo de rezultatul așteptat și de prestația bună a Oțelului, imaginea memorabilă de pe Teatrul Viselor rămâne strângerea de mână dintre cei doi antrenori de la finalul partidei. Chiar dacă intră în tipicul meciurilor de Champions League, competiție construită pe ideea unui fair-play desăvârșit, gestul celor doi tehnicieni marchează ciocnirea a două civilizații.  Descins din stirpea marilor antrenori britanici și purtând plăcuta povară a unui sfert de veac pe banca tehnică a diavolilor roșii, Sir Alex trăiește într-o lume în care 8-2, 1-6 sau 3-5 sunt scoruri de meciuri de fotbal și în care te poți duce liniștit la stadion cu familia, fără să stai cu frica în sân că vei fi atacat. O lume în care mai există o regină, getlemani și lorzi, pe care îi poți întâlni uneori și pe stadioane, unde spectatorii sunt, la propriu, mai aproape de teren decât oriunde. Când a fost cazul, Sir Alex a lepădat costumul de Sir și a pus piciorul în prag, chiar dacă era vorba de vedete aparent intangib