Sir Alex și Dorinel. Ciocnirea civilizațiilor

Dincolo de rezultatul așteptat și de prestația bună a Oțelului, imaginea memorabilă de pe Teatrul Viselor rămâne strângerea de mână dintre cei doi antrenori de la finalul partidei. Chiar dacă intră în tipicul meciurilor de Champions League, competiție construită pe ideea unui fair-play desăvârșit, gestul celor doi tehnicieni marchează ciocnirea a două civilizații. 

Descins din stirpea marilor antrenori britanici și purtând plăcuta povară a unui sfert de veac pe banca tehnică a diavolilor roșii, Sir Alex trăiește într-o lume în care 8-2, 1-6 sau 3-5 sunt scoruri de meciuri de fotbal și în care te poți duce liniștit la stadion cu familia, fără să stai cu frica în sân că vei fi atacat. O lume în care mai există o regină, getlemani și lorzi, pe care îi poți întâlni uneori și pe stadioane, unde spectatorii sunt, la propriu, mai aproape de teren decât oriunde. Când a fost cazul, Sir Alex a lepădat costumul de Sir și a pus piciorul în prag, chiar dacă era vorba de vedete aparent intangibile ca Beckham.

Venind din Liga lui Mitică, unde a schimbat, ca atrenor, 7 echipe în 6 ani, Dorinel poartă cu demnitate costumul prea strâmt al Champions League și palmaresul celor 134 meciuri la Națională. Trăiește într-o lume săllbatică, în care nu suntem siguri că am scăpat de blaturi și-n care nu-ți prea vine să mergi la meci cu familia, întors din drum de gura slobodă a galeriilor injectate cu ură.

O lume în care mai supraviețuiesc creaturi bizare precum Corleone, Nașul, Războinicul Luminii și alții de teapa lor, care sunt responsabili de violența răspândită ca un virus parșiv în creierele unor lombrozieni din tribune. Și totuși, în această lume gri, care refuză performanța. Dorinel încearcă să-și convingă jucătorii că fotbalul adevărat există și că ei mai pot să fie campioni. Comentatorii meciului spuneau că va pleca să antreneze în Germania.