luni, 5 decembrie 2011

Cine e acest Raul? Cine e acest Ilie?

Moş Raul le-a pus steliştilor trei puncte în ghete
Sursa foto: gsp.ro
Steaua a renăscut chiar în Ştefan cel Mare, graţie unui lider, Dinamo,  care a dormit în ghetele lustruite pentru Moş, cu jucători apatici, în aşteptarea vacanţei de iarnă, la lumina şemineelor, după ce şi-au luat primele pentru locul întâi.

Derby-ul a fost umbra marilor meciuri din trecut, dar a adus în luminile rampei două revelaţii: Raul Rusescu şi Ilie Stan.

Pentru că nu au fost cuminţi, moş Raul, Rusescu, le-a răsturnat dinamoviştilor scorul, la doar un minut de la penalty-ul transformat de Marius, care le părea atunci dinamoviştilor moş, Niculae


Şi apoi, în a doua repriză, acelaşi Raul, renăscut dintre ruinele Urziceniului, a rostogolit cu fineţe mingea în plasa mai mult decât absentului Bălgrădean. Mihai Costea a  încununat căderea de pe cai mari a câinilor roşii, care au fost victimele unei inexplicabile neputinţe.

A urmat o luptă surdă a unui Dinamo resemnat cu o Stea aşezată foarte bine în teren de un atrenor subestimat, Ilie Stan. Steaua a adormit vigilenţa dinamovistă, poate datorită experienţei superioare din Europa League, venind după un meci tare cu Schalke. Lui Ilie Stan, cel considerat doar un substitut temporar, i se datorează victoriile cu Maccabi şi cu Dinamo. Ilie Stan a transmis Stelei o doză considerabilă de entuziasm de care nimeni nu-l credea în stare. 

Din păcate, ca de fiecare dată, fair-play-ul a rămas doar între graniţele celor 90 de minute, atât înainte, cât şi după partidă conducătorii celor două foste mari echipe preferând înjurătura groasă tăcerii filosofice. Au anticipat meciul prin onomatopee stridente şi au sărbătorit victoria printr-un mieunat patologic, sub privirile pline de salivă ale moderatorilor. 


Dar, spre fericirea steliştilor victorioşi, mai sunt şi alte canale TV, iar chiar acum, la câteva minute după meci, pe TVR 1, la valoroasa emisiune Replay se difuzează un captivant documentar despre numărul 7, Marius Lăcătuş.

Să veniţi odată în Maramureş..., de Mircea Eliade


Un articol actual al lui Mircea Eliade, care are ca temă forţa extraordinară a Maramureşului


Articol publicat în Vremea, an X, 5 decembrie 1937, nr. 516, p. 2

Gheorghe Chindriş, plugar român din com. Ieud, în Maramureş, nu este un necunoscut. tânărul acesta îndrăgostit până la patimă de cartea românească, a avut, în felul lui, o bogată corespondenţă cu mai multi scriitori din Bucureşti.

Plugar sărac, când nu-şi mai putea cumpăra o carte nouă, o cerea cuviincios autorului. Astfel şi-a cheltuit toată munca: pe cărţi. Din pricina lecturilor de noapte şi din pricina sărăciei, s-a îmbolnăvit greu. După ce si-a vândut pământul din sat, s-a retras la munte: bolnav. Nu mai are astăzi decât cărţile, care i-au măcinat tinereţea.

Pe ele nu le-a vândut.  Nici măcar o singură carte. Despre Gheorghe Chindriş "intelectualul" au scris, dacă mi-aduc bine aminte, d. Eugen Lovinescu şi d. Adrian Maniu. Nu ştiu însă dacă toti - casus belli corespondentii săi din capitală au aflat ceva, prin scrisorile cărturarului din Ieud, despre jalea Maramuresului. Plugarul Chindriş care n-a făcut niciodată politică, se mulţumea să le scrie despre singurătăţile lui, despre tristeţea satului, despre dorul lui de carte şi de duh românesc.

Sfios şi cuviincios, Gheorghe Chindriş nu aducea vorba,  în frumoasele sale scrisori, despre nimic care ar fi putut turbura tihna noastră, a cărturarilor de la Bucureşti.  S-a întâmplat însă ca boala şi sărăcia tot mai aspră a plugarului îndrăgostit de carte, să topească timiditatea. Gheorghe Chindriş acum, când e pironit în pat din vară, îşi ia inima în dinţi şi ne destăinuieste jalea mândrei sale provincii, Maramureş.

Esenţa vieţii surprinsă într-o poartă de lemn din Budeşti, Maramureş
Articolul meu Piloţii orbi, publicat aici în Vremea, i-a dat curajul mărturisirilor. Nu ştiu ce vor crede prietenii săi din marile democraţii bucureştene. Eu, ca huligan, mă mulţumesc să transcriu câteva pagini din lunga şi îndurerata sa scrisoare.

"Şi să ştiţi, Domnia Voastră, că în Maramureş românii nu mai au nici un petec de pământ.  Pământul şi l-au vândut străinilor care s-au făcut bogaţi. Maramureşul meu nu va fi niciodată românesc. Nici nu poate fi. Fiindcă, vorba Domniei Voastre, Piloţii orbi nu lasă. Acei "Piloţi" sunt în toate partidele şi sunt contra noastră a celor slabi şi a celor săraci, care în fiecare dimineaţă mâncăm pâine de ovăz, neagră ca pământul. Eu nu mai sper în nimic. Si dacă prin o minune Dumnezeiască se va întâmpla să mă vindec - vă asigur că nu voi face politică niciodată. Să veniţi odată în Maramures. Să vedeţi jalea ce este. Cred că aţi plânge, asa cum ati scris în articolul "Piloţii orbi", a doua oară. Eu, credeţi-mă, că aş vrea să mor şi mâine, ca să nu văd jalea şi necazul din judeţul meu înstrăinat. Maramureşul şi toate ţinuturile nu vor fi desrobite niciodată. Eu aşa cred. ...Acuma iarăşi sunt alegeri. Eu vă rog să mă credeţi că în judetul meu poporul nu va vota după constiinţă, va vota cu acei care vor da mai multă pâine de grâu şi ţuică, căci aşa a votat totdeauna.  La noi voturile se cumpără cu bani de către cine vrea.  Oamenii săraci nu ştiu ce fac. Ei nu cred în bine, sunt sigur, căci pentru ei niciodată nu va fi bine. După cum cred şi eu. Majoritatea voturilor vor avea Liberalii şi Naţional-Ţărănistii, căci ei au banii..."

Ce se mai poate adăuga acestor rânduri? Ce mai poti scrie? Pe cine mai pot atinge blestemele noastre?! Aproape că nu mai are nici un sens revolta. Din toate colţurile ne ajung aceleaşi gemete, acelaşi zvon al morţii. Niciodată n-a fost neamul nostru românesc atât de aproape de pieire. Niciodată inconstienţii şi trădătorii, orbii si imbecilii, n-au fost atât de stăpâni pe frânele tării. Ce curte marţială va putea judeca atâtea mii de trădători - şi câte păduri vor trebui prefăcute în spânzurători, pentru toţi nemernicii si imbecilii acestor douăzeci de ani de "politică românească?"...

Nu avem decât o singură nădejde - şi cea din urmă: că mântuirea neamului e aproape. trebuie să fie foarte aproape de noi. Prea am atins un nivel de totală descompunere morală şi de haos civil. Şi, asta o ştim de la Tudor Vladimirescu, cu cât căderea a atins adâncimi mai primejdioase pentru neam - cu atât înălţarea neamului va fi mai măreaţă şi mai uluitoare..."

Gheorghe Chindriş, nu pierde nădejdea! Aşteaptă!

În așteptarea unui derby: Dinamo vs. Steaua, la cota 125, cu Fănuș Neagu



Sursa foto: sportro.net
Seară de Moș Nicolae, cu parfum de derby care încinge spiritul adormit al oricărui microbist român aflat de prea mult timp în așteptarea performanței.

Dinamo și Steaua se înfruntă astăzi, pentru a 125-a oară de-a lungul istoriei lorîn prima divizie, sfidând un prezent deloc generos.

Deși se află pe primul loc al unei ligi mediocre, Dinamo a dezamăgit la nivel european.  Steaua se zbate la mijlocul clasamentului în divizia noastră cea de toate zilele, sperând la o calificare miraculoasă în primăvara europeană, în duelul cu Larnaca.

De fiecare dată când ne găsim în pragul frumos împodobit al unui derby Dinamo-Steaua, amintirea ne joacă feste, forțându-ne să ne întoarcem la vremea viteziștilor de la Sevilla sau a câinilor roșii care se înfruntau, de la egal la egal, cu mai marii Europei, sub bagheta lui Lucescu senior.

Dincolo de regretul după vremuri de mult apuse, remarcăm un jucător exponențial, Dănciulescu, cel care a înscris 200 de goluri în Liga I și care poate deveni cel mai prolific marcator  din istoria derby-urilor Dinamo-Steaua. Doar jucătorii ca el ar putea să evite transformarea meciului Dinamo-Steaua într-un duel între fin și naș.


Și ca să nu cad în patetism, îi dau cuvântul lui Fănuș Neagu, care, într-o scrisoare către Ovidiu Ioanițoaia din primăvara lui 2011, regreta decăderea fotbalului nostru:


Dragă Ovidiu Ioaniţoaia,


Sâmbăta trecută m-am ascultat recitând, la TVR 1, poemul în proză pe care l-am închinat, în urmă cu un sfert de veac, jucătorilor echipei Steaua, când aceasta a devenit Campioana Europei. 

Plouă ca o lungă aducere aminte. Altcândva, când rosteam numele echipei Steaua sau al Universităţii Craiova, al Rapidului sau al lui Dinamo, simţeam un tremur în voce ca atunci când rostesc numele râului Olt, şi sufletul meu se tulbură şi îngenunchează, fiindcă Oltul e o pajură albastră, ridicându-se din munţii aşezaţi pe iazuri de aur, de sare şi de fulgere ai României (cred cu inima că în izvoarele lui şi-au spălat faţa şi şi-au sfinţit sceptrul toţi voievozii acestui pământ) ca să se arunce, încărcat de aroma brazilor, a ierburilor sau a lemnului schimbat în pridvor sau arcuit în poduri, în Dunărea largă pe care plutesc diligenţe trase de pescăruşi şi privighetori de apă. Aşa simţeam că trebuie să pun în cântec, pe vremea aceea, numele Stelei, Universităţii, Rapidului. [...]

Acum zici Steaua, Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo şi faci doi paşi îndărăt. Trecem cu toţii pe sub un cer de crizanteme negre şi prin duminicile nimănui. Nici o ramură de merişor. Toate mierlele au glas de lut şi ochi de mărgăritare stinse. Regele e gol şi cu casa spartă. Lângă gară a înflorit mangalul, în Ghencea şi pe Dinamo întinzi deştul pe sub uşă, încrezător şi bronzat, şi dai numai de cârlige de sârmă. Fotbalul românesc umblă cu ulciorul spart, cu umerii căzuţi şi se tot duce prin mireasma tăcerii. Nu mai vezi pe nici o scăfârlie zulufi de căpşunică, drept pentru care eu, unul, mi-am retras luna din toate livezile cu echipe în A. 

Dar ce durere trăim în duminicile noastre pustii!


Oare cât timp va mai trece până vom rosti cu glasul plin de emoție numele echilpelor românești de fotbal?

Și spre aducere aminte, o scurtă istorie a derby-urilor Steaua-Dinamo: