Cântecele neasemuitei licorne (XXIV)

salahor de lux al surâsului tău, contemplu oraşul scufundat în cafele, scriind pe un colţ de nor argintiu balada de taină a dragostei mele, îţi ating uşor umerii virginali, cum ating liniştea stropii de ploaie, şi, deodată, sufletul meu mohorât se face, în templul tristeţii, văpaie trupul tău e un drum al Damascului, ca un orb îţi adulmec frivolul supliciu, prin desişul de vină şi disperare, doar eu, admiratorul de serviciu