Cântecele neasemuitei licorne
să simt în trupu-ţi de vioară
lumina marelui oraş
şi strada fericirii-n paşi
ca o-nviere necesară
să simt în trupu-ţi adiind
străfulgerarea unui gând
şi sufletul să-mi reînvie
pe strada liniştii, pustie,
s-adulmec fumul jertfei blânde,
al sufletului tău oraş,
şi să presimt tot ceru-n paşi
şi desfătare în cuvinte
să dorm pe rana unui vis,
să mă îndrept către abis
şi, într-un vers de os domnesc
înfăşurându-te, să cresc