Postări

Se afișează postări din mai, 2009

ou sont les neiges d'antan?

ca să nu-mi mai plouă în suflet, te-am ales pe tine drept rană, înjghebând din zâmbetele tale răzleţe statui în fiecare punct important al oraşului: la intrarea în povestea noastră de dragoste, la ieşirea din iluziile de fiecare zi, pe falezele duminicilor noastre consumate în aşteptarea buzelor celuilalt, statuie după statuie în lutul palid al clipelor, descărnându-ţi ideile despre lume, mangaindu-ţi nustiuceul absent că într-o ultimă declaraţie de dragoste bâlbâita, părinteşte noaptea-şi întindea cuverturile peste noi, păşind pe cadavrele nou-născuţilor paşi din odaia ta placentar ă , pipăiam urmele cuielor cu voluptate ca şi cum am fi ronţăit biscuiţi, şi număram indecişi secundele ce se scurgeau între două săruturi

Cântecele neasemuitei licorne

căutăm o stradă, probabil a fericirii, dansând în ritmul inimilor frânte şi aşteptăm o noapte fără seamăn în care Eros, trist, o să ne-alinte căutăm un suflet, probabil blând, care în fiecare zi să ne înveşmânte în pace şi bucurie, ca şi cum lumina s-ar încarna dureros în cuvinte caut un gât, probabil cel mai frumos din oraş, pe care să-l ning cu săruturi, taximetrişti ursuzi să pornească în zori la inevitabila vânătoare de fluturi

Cântecele neasemuitei licorne

să simt în trupu-ţi de vioară lumina marelui oraş şi strada fericirii-n paşi ca o-nviere necesară să simt în trupu-ţi adiind străfulgerarea unui gând şi sufletul să-mi reînvie pe strada liniştii, pustie, s-adulmec fumul jertfei blânde, al sufletului tău oraş, şi să presimt tot ceru-n paşi şi desfătare în cuvinte să dorm pe rana unui vis, să mă îndrept către abis şi, într-un vers de os domnesc înfăşurându-te, să cresc

suflet

marginile lumii dorm ude, rugina copacilor s-a destrǎmat, plouǎ cu cioburi de frunze, miez de noapte ȋndoliat

###

Femeie cu gust de otravă, început izvorând din sfârşit de iubire, -n privirea-ţi bolnavă eu zac ca un sfinx răstignit Se lasă o noapte rotundă, în pomi şi în păsări la fel, şi sufletul meu sălbatic se-afundă în pleoapele tale ca prin porţi de castel.

ars poetica

ars poetica 1 Dacă plângeţi, îmi iau nesfârşirea şi plec! ars poetica 2 Când n-o să mai avem cuvinte, o să ne spânzurăm de idei!

vioara apune în mâinile ei…

Vioara apune în mâinile ei, Lent, palmele i se prefac în scântei Şi iarba e-n sânge şi pietrele dor, Trupu-i devine vitraliu sonor, Munţii se retrag, de tristeţe, în cer, Raze târzii pe fruntea ei pier, Arborii capătă o culoare ciudată, Pământul îmi pare străvezie pată, Cea din urmă notă e-atât de aproape, Că îi simţi răstignirea în ape, Un joc între umbrele nenuntiţilor zei. Vioara apune în mâinile ei.

radiografie

o pasăre zgârie orizontul tumefiat al oraşului, pe sub poduri îşi fâlfâie zdrenţele dimineaţa nebăgată de nimeni în seamă, umbra şchioapă a tramvaiului desenează pe coapsele femeilor porumbei, aleile sângerează din toate arterele oameni, sufletele noastre se întorc şi pe partea cealaltă, către peretele nevăzut: e doar o zi ca oricare alta.

elegie

Copacii zac sub cenuşa frunzei ca orbul sub greutatea luminii; ascult ochii tăi ce respiră tăcerea; un greiere şi-a presărat surâsul prin iarbă şi nările cerbilor adorm răstignite la chemarea mirosului tău. Aşezat lângă inima ta, mă binecuvântă, frumoaso; abisul vrajeste lumini de cădere-n păcat; eu m-adâncesc în floarea ochiului şi tac

epitaf

Ca să ne hrănim propriile noastre singurătăţi, am construit turnuri de fildeş din loc în loc.

Destrămatele căi...

Destrămatele căi te recheamă, să le fii şi soră şi mamă şi bărbaţi cu gândul subţire ţi-aşteaptă rotunda venire. Pe cai armăsari, colindând tăcerile rând după rând, eu numai cu tâmple sfarmate alerg după tine-n cetate şi-ţi sorb nălucirea-n apus prin păsări, prin stele, mai sus... Rotire de gânduri mereu în albia trupului tău.

utopia unui rege gol

va ploua, presupun, cu flori mari de tutun, peste umeri uimiţi, vor mai fi răstigniţi, prin zăpezi vor fugi dumnezei arămii, sfinţi ursuzi, dezlegaţi din al zilei nesaţ, prinţii nopţii subţiri vor cânta prohodiri, tămâind ca prin vis un oraş interzis, în delir bizantin ne-om ascunde în fân şi sătui şi tăcuţi, pe trei sferturi desculţi, printre gânduri, prin ceţi zămisli-vom poeţi. şi în aerul rar vom vâna chihlimbar ne va fi şi urât de atâta trăit, muritor de frumoşi la cântat de cocoşi