duminică, 18 decembrie 2011

FC Barcelona sau triumful raţiunii

Argentinianul Messi, ridiculizând doi brazilieni
Sursa foto: gsp.ro
Cine mai poate opri Barcelona din marşul ei triumfal spre depăşirea tuturor limitelor umane şi fotbalistice? 

Dacă şi brazilienii, doar cu numele astăzi, de la Santos, crescuţi boem din spiritul Copacabanei, au clacat lamentabil în finala Campionatului Mondial al Cluburilor (0-4), cred că doar extratereştrii în carne şi oase ar putea detrona omniprezenta Barcelona.

Acum, la sfârşit de an sportiv, deschizi orice mijloc de comunicare, radio, tv, internet, şi la sport auzi/vezi/citeşti doar despre Messi, Guardiola sau Xavi. Şi aceşti jucători merită din plin toate laudele.

Deşi este o echipă de artişti, victoriile Barcelonei se datorează unui ingredient esenţial, raţiunea, care i-a făcut pe conducători să elaboreze planuri pe termen lun şi foarte lung

Nu l-am văzut niciodată pe vreunul dintre preşedinţii Barcelonei încălecându-şi luxoasa limuzină şi urlând cât îl ţineau bojocii, să se audă la Madrid, la Valencia şi chiar mai departe: Tikitaka, Barcelona!, pronunţând numele echipei aşa cum se scrie în română.

În schimb, fiecare meci ne demonstrează că Barcelona are cel mai tare Centru de Juniori de pe planetă, de la care promovează jucători la echipa care a câştigat aproape toate trofeele sezonului actual. 

De asemenea, nimeni nu ştie cine este psihologul echipei catalane, dar buletinele de ştiri ne spuneau că lui Messi i s-a adus toată familia la Barcelona, pentru a-i crea confortul necesar performanţei.

Aşadar, triumful Barcelonei nu este decât triumful pe toate planurile al raţiunii. Iar jucătorii catalanii sunt extratereştri doar priviţi cu ochii propriei noastre neputinţe de a gândi strategii pe termen lung.

Cesaria Evora s-a dus să moară puţin

Diva care păşea, desculţă şi modestă, peste inimile noastre ne-a părăsit  sau, după cum spune ştirea,  a încetat din viaţă, cu o discreţie scandaloasă într-o insulă despre care nimeni nu prea ştie pe unde se află, în strania Republică a Capului Verde. Loc pe care l-a cântat în câteva melodii. 

Avea 70 de ani, nu 27, ca Amy Winehouse. De aceea. plecarea ei nu a produs aceeaşi emoţie, fiind trimisă pe la finalul jurnalelor de ştiri

Era unul dintre puţinii artişti care te învăluiau într-o atmosferă aparte, de la primele acorduri, ca să nu mai spun de momentul în care începea să cânte versurile, care aduceau cu ele oceane de sentimente răvăşitoare

Fie că era vorba despre Besame mucho sau despre alte melodii mai puţin cunoscute, Cesaria Evora reuşea să le imprime acelaşi stil, în care emoţiile năvăleau fără voia noastră.

Şi pentru că e timpul liniştii, permiteţi-mi ca, înainte de a asculta cântecul Tiempo y silencio, să-l parafrazez pe Marin Sorescu, pentru că în asemenea momente numai poeţii ne mai pot exprima:



Şi Cesaria Evora s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi ea un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovită, 
S-a dus să moară puţin.