joi, 1 decembrie 2011

FC Vaslui- Lazio: Un Dulău sperie Europa

Sursa foto. opiniatimisoarei.ro
Europa League, de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională, cu meciuri până la ore târzii. Două zile destul de grele pentru microbiştii care mai cred că echipele româneşti vor mai face vreo brânză europeană.

Galonatele Rapid, cu mai modesta Hapoel, şi Steaua, cu mai precisa Shalke, au pierdut cu brio, cu 1-3, respectiv 1-2. Despre ele, nu voi scrie nimic, că nu au jucat mai nimic, parcă purtând pe umeri povara unui campionat sterp.

Vasluiul rămânea să salveze în ultimele ore ale lui 1 Decembrie 2011 onoarea mereu nereperată a fotbalului românesc, cu locul al patrulea din serie A, Lazio Roma. Pe un ger de crăpau pietrele, cu jucători înmănuşaţi şi spectatori cu căciuli ruseşti, ca pe vremuri, oastea de strânsură a bătrânului Dulău  avea la pauză 0-0 cu Lazio.

Câteva faze au brăzdat cerul primei reprize, toate la poarta norocosului lazial Marcheti şi avându-l drept om de construcţie pe renăscutul Sânmărtean, care a trecut din mantaua de lord scăpătat a lui Tata Jean în grânarele lui Porumboiu, cel certat la cuţite cu siamezul său, Crăciunescu. La capătul mingilor vămuite de bravul soldat Sânmărtean, s-au aflat Temwanjera, Gladstone sau Adailton

De cealaltă parte, la Lazio, auzeam nume de speriat precum Klose sau Cisse, care, însă, nu au şutat foarte convingător spre poarta moldoveană, poate înmuiaţi de aerul paşnic din oraşul lui Gheorghe Ştefan. Lângă ei, în apărare, românul Radu Ştefan, cam anonim şi el, în faţa lui Sânmărtean.

Pe tot parcursul meciului, camerele au surprins imagini cu un bătrânel foarte agitat, cu căciulă, cu  ochelari şi cu mănuşi, care sărea ca ars când Temwanjera şi compania dădeau mingea prin bălării.  

Sunt convins că a făcut la fel şi în minutele 59 şi 60, când Sânmărtean şi Adailton au ratat lovituri libere din poziţii avantajoase, când camerele nu s-au obosit să ni-l arate. Aproape că a intrat în teren în minutul 64, când Adailton a fost luat cu fulgi cu tot de Radu Ştefan. 


I-a stat inima în loc când jucătorul lazial cu nume de agent din Dosarele XSculli, a lovit transversala, de parcă i-ar fi tras lui o palmă sau când un alt lazial, Rochi, a tras puţin pe lângă poarta lui Cerniauskas.

În loc să-şi  pregătească rolul de Moş Crăciun pentru nepoţi, bătrânelul preferă mirosul aspru al tuşei şi gustul performanţei. 


De prea multe ori a fost mantaua de vreme rea a unor echipe precum Rapid şi Dinamo, cărora primăvara europeană li s-a închis dureros, dar meritat în nas. Acum trăieşte vârful carierei sale de antrenor, pe cont propriu şi pe termen lung, nu în Liga lui Mitică, ci în Liga Europei.


Final de meci eroic, cu portarul Vasluiului punând capac precum un baschetbalist unui jucător italian şi s-a terminat 0-0, după 2-2, la Roma.


Uitaţi-vă cu atenţie la expresia feţei acestui bătrânel din poza de la începutul articolului şi veţi fi de acord cu mine că performanţa românească din acest an în fotbalul mare poartă un singur nume: Viorel Hizo, zis Dulăul care sperie Europa. 

1 Decembrie: Doi români şochează Parisul

Doi români  ţin capul de afiş al ziarelor pariziene:


Primul caz: 
Sursa foto: ziarulatac.ro


"Un tânăr român uimeşte Europa. Nu este numai un virtuos al vioarei, ci şi un compozitor talentat", scria revista franceză L' Illustration, în februarie 1898. Tânărul avea atunci numai 19 ani, dar reuşise să se impună în lumea muzicală europeană, prezentând la Paris, în cadrul concertelor Colonne, mai întâi Poema română, la 6 februarie, apoi Sonata pentru vioară şi pian, la 17 februarie. 

Câteva zile mai târziu, tânărul muzician se află în ţară şi prezintă Poema română la Ateneu, dirijând orchestra Conservatorului. Iar ziarele ne relatează: "Nu se poate descrie efectul produs de concert asupra publicului. Ovaţiile au continuat mult timp şi în stradă". Tânărul, pe care, aţi ghicit, îl chema George Enescu, pornea pe drumul către celebritate.

Al doilea caz:

Sursa foto: amazon.com
Turnul Eiffel din Paris a fost inaugurat la 1 aprilie 1889. În această zi, norocoasă atunci, un român a făcut o demonstraţie spectaculoasă de gimnastică: a escaladat colosul parizian, agăţîndu-se de grilele metalice, deci fără a folosi scările sau ascensoarele. Curajoasa acţiune îi aduce lui N. Vladica, acrobatul Turnului Eiffel, medalia de aur din partea generosului stat francez. Ziarele din Paris scriu, emoţionate de acest român apărut din neant: "Domnul Vladica este gimnast şi artist psilograf, putând scrie 300 000 de cuvinte pe o singură carte poştală".

După această performanţă, lui N. Vladica i se pierd urmele, singura referire la el fiind anterioară aventurii pariziene: în anul 1883, a scris microbiografia lui George Bariţiu pe capacul unui ceasornic de buzunar (154 de cuvinte vizibile cu ochiul liber). Textul este semnat: N. Vladica, Bucureşti, 17 noiembrie 1883.

Informaţiile au fost preluate din Almanahul Flacăra, 1978, şi prelucrate de autorul articolului.