miercuri, 24 noiembrie 2010

Peisaj cu tine

Ţi-au căzut pe buze 
 florile lăuze 
 şi de-atunci tot plouă 
 ploaie fără rouă, 
 cerbii lopătari 
 cască gene mari, 
 hăuri peste hăuri 
 prin pietre şi tăuri: 
 toamnă nu îşi lasă 
 zărea mătăsoasă 
 peste văi-năluci! 
 plouă de atunci 
 ca-ntr-o sărutare 
 cu vers ca de sare 
 şi ninge carnal 
 val născând alt val! 

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Canalii. La moartea lui Adrian Păunescu

Nici nu s-a răcit bine trupul lui Adrian Păunescu, și neomul Vladimir Tismăneanu, acompaniat de o șleahtă de pseudointelectuali gen Mihnea BlidariuMihai Goțiu sau Dan Tăpălagă, s-a năspustit să-i calce cadavrul în picioare. 
Vă rog să observați faptul că de fiecare dată se găsesc câteva canalii de serviciu care atacă morții românilor cu o nerușinare incredibilă. Vă reamintesc că la moartea lui George Pruteanu, Alina Mungiu își vărsa fierea în România liberă, în momentul în care distinsul profesor nu fusese încă îngropat. De această dată, flașnetele antiromânești poartă alte măști, dar fac parte din aceeași piesă de prost gust.

În loc să păstreze decența, canalia volodea, asemenea gânganiei uriașe din Metamorfoza kafkiană, s-a dedat instinctelor celor mai josnice, simțind miros de sânge românesc. Fiul, zic unii tâmpițel, al Ciungului scuipă cu aceeași candoare specifică imbecililor în locurile în care altădată pupa.
Măcinat de o ură viscerală împotriva românilor, gângania volodea își dovedește, astfel, infirmitatea sufletească, continuând, de pe poziții sclifosit occidentale, opera înaintașilor kominterniști. 
Această gașcă pestriță care sare la gâtul poetului ar fi ridicolă, dacă nu ar ilustra viziunea eminesciană despre posteritatea creatorului, din Scrisoarea I:



Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Știam că aceste canalii își fac o meserie din a înjura orice valoare românească, dar nu-mi imaginam că o să sugrume un poet mort, în timp ce copiii lui îi veghează, pentru ultima oară, căpătâiul. Volodea, urmaș de călău, și celelalte gângănii kafkiene au atins culmea josniciei.
Și un cântec mereu actual, interpretat de Ana Maria Păunescu, la vârsta de 8 ani: 




CENACLUL FLACARA. Ana-Maria Paunescu - Romania, ultimul bal

Asculta mai multe audio diverse