niciodată toamna
între două clipe de dragoste, noi. şi noaptea dezmierdandu-ne rănile: castele în spanii uitate vom înălţa cu rigoarea lui apolodor din damasc, pinguin călător pe banchizele dezghetate ale romei derizorii de fiecare zi ne vom căţăra pe marginea unei frunze petalele înflorind la-ntamplare şi aripile ni se vor refuza de către zeu, dintr-o regretabilă eroare vom avea doar nostalgia zilei de mâine, înjunghiaţi de brutusi deghizaţi în domnişoare cu pistrui, între două clipe de dragoste şi de ură: poetul şi beatrice a lui