niciodată toamna

între două clipe de dragoste,
noi.
şi
noaptea dezmierdandu-ne rănile:

castele în spanii uitate vom înălţa
cu rigoarea lui apolodor din damasc,
pinguin călător pe banchizele dezghetate
ale romei
derizorii de fiecare zi

ne vom căţăra pe marginea unei frunze
petalele înflorind la-ntamplare
şi aripile ni se vor refuza
de către zeu,
dintr-o regretabilă eroare

vom avea doar nostalgia
zilei de mâine,
înjunghiaţi de brutusi deghizaţi
în domnişoare cu pistrui,

între două
clipe de dragoste
şi de ură:
poetul şi beatrice a lui