Și eu am fost pe Cluj Arena. La Scorpions. 8 octombrie 2011

      Seară friguroasă de octombrie la primul spectacol mare pe Cluj Arena. Ca orice lucru aflat la debut, showul a demarat greu, cu mici probleme de sonorizare la primii artiști, dar cu entuziasmul publicului care umplea stadionul, în așteptarea legendei vii Scorpions. 
       Prezentată de Constantin Trofin , de la TVR, Marea Deschidere a început cu o combinație bizară de Sensor (fostul Sistem), Grupul Iza și Grigore Leșe, care s-a terminat înainte de a începe să-i înțelegem mesajul. Un fel de Grigore Leșe pe butoaie.




            A urmat clasica formație clujeană Semnal M, care a cântat cu dezinvoltură hiturile La fereastra ta și Spune-mi cine ești, trecând mai întâi prin Trenul cursă de persoane Cluj-Napoca-Apahida, care a avut aseară stație la Cluj Arena.





   După Semnal M, a venit rândul trupei Pacifica să atingă latura romantică a spectatorilor. Avându-i drept componenți de bază pe Leo Iorga și Vladi Cnejevici, veterani ai muzicii bune, Pacifica a readus în atenție melodiile de la Compact, pregătind terenul pentru Voltaj și Scorpions.



Cea mai inspirată a fost alegerea trupei Voltaj ca să încălzească publicul pentru Scorpions. Cu un Călin Goia, clujean și mare fan al lui U, în zi de grație, având un fular al lui U la gât, Voltaj a cântat 60 de minute, trecând de la piese alerte la melodii pline de romantism.




Între Voltaj și Scorpions a fost o mică pauză de vreo 25 de minute, în care cred că sunetiștii nemților au reglat tot ce putea fi reglat, pentru că la Scorpions sunetul a fost impecabil, superior celui de la artiștii noștri. Klaus Meine, genial, cu vocea lui inconfundabilă, de pus în orice antologie a muzicii de calitate, a primit de la fani un tricolor pe care scria Scorpions. Au cântat aproape 2 ore, impresionați, se pare, de căldura unui public latin.


















Comentarii

brontozaurel a spus…
Faza cu steagul e regizata. La toate concertele primesc un steag al tarii in care canta. Chiar si asa, mi se pare foarte dragut ca fac asta.

Sunt minunati. O sa li se simta lipsa dupa retragere.
Jteph247 a spus…
Sper să mai mergem la festivități de genul. Așa, cu gașca :)
Ioan Ivaşcu a spus…
Să sperăm că vom mai fi chemați ca bloggeri acreditați.

Postări populare de pe acest blog

Stonehenge de Maramureş-brand cultural

Copil în comunism

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă