Blogul lui Ioan Ivaşcu

ne plouă pe umeri cu dragoste vie, iubirea ne e luminoasă trezie răstignită pe copacii în floare, primăvara e-aproape de noi şi ne doare privirea scăldată în verde promis, nimic nu ne e acum interzis *** cădea-vor, prin noapte, uşor, peste noi tăcutele vise, cu margini prea moi, de rouă, trecută prin raze,-n fior de lung-aşteptare, iubire şi dor

am nevoie de tine, aşa cum pietrele au nevoie de paşi, cufundat în iarna de martie ca o fecioară într-un ochi pătimaş

oraşul sub asediu îşi numără oamenii absoluţi, cu teama prinsă estetic în colţul buzelor rumene ale sinucigaşilor ajunşi la pubertate, sângerând deziluzii, timpul în scutecele lui dezmăţate aruncă ocheade zilnicelor noastre obsesii e toamnă în toate petalele seara, ruginită pe la toate încheieturile, zâmbeşte frigid pe la colţuri a-ndelunga-ntristare, răstigniţii rumegă cioburi de lumina pe-ascuns renegandu-şi originea plebee e sevă în toate arterele pe strada fericirii, un orb strânge venele îndrăgostiţilor cu o lopată din pânză de viţă de vie şi apoi, tacticos, le înghite pe rând, inimă după inimă, mare şi mică, frumoasă sau doar împărţită la doi, e singurul orb din oraş

sursa: www.evz.ro Interviu cu CTP, in Evenimentul zilei

Care sunt cele mai frumoase incipituri din cărţile pe care le-aţi citit?

dorm învelit în aripi de fluturi, născându-mă, hieratic, din tine, bolnav cerşetor de săruturi, pe-aceleaşi plantaţii sangvine în tandrele, albe ţinuturi, în care-un delir mă reţine, sunt numai dresorul de fluturi al dragostei mele de tine