luni, 30 martie 2009

sms-uri de dragoste

ne plouă pe umeri cu dragoste vie,
iubirea ne e luminoasă trezie
răstignită pe copacii în floare,
primăvara e-aproape de noi şi ne doare
privirea scăldată în verde promis,
nimic nu ne e acum interzis

***


cădea-vor, prin noapte, uşor, peste noi
tăcutele vise, cu margini prea moi,
de rouă, trecută prin raze,-n fior
de lung-aşteptare, iubire şi dor


2 comentarii:

Călin Hera spunea...

Simpatice sms-urile tale.
Mă bucur să te aflu pe acest tărâm. Aproape întâmplător, as zice, mi se pare că mult mai firesc ar fi fost să ne simt prin intermediul blogului meu de poezie, PA-uri si mirări decât prin al celui mai oficial, ca să-i zic asa. Spor!

Ioan Ivaşcu spunea...

Vă mulţumesc pentru comentariile onorante.