sâmbătă, 26 aprilie 2008

De ce întârzii dimineaţa?

Simona Nemeş a pus această întrebare existenţială pe proaspătul ei blog zâmbitor, către care aveţi link la secţiunea „Vă recomand”.
Eu o să vă spun de ce întârzii miercuri dimineaţa, zi de târg în Borşa, după cum ştiu cei care au avut de-a face cu acest minunat oraş din Maramureş. Şi, când zic „minunat”, nu e nicio ironie la mijloc, aşa cum li s-ar părea nemulţumiţilor de profesie sau plictisiţilor de (la) serviciu.
În primul rând, întârzii pentru că îmi place să dorm mai mult şi nu am maşină. Sunt profesor, ce blogul meu!
În al doilea rând, fiind zi de târg, toată lumea de pe traseul Moisei-Borşa urcă în microbuze şi se îndreaptă fie spre târgul de lângă fosta unitate militară, fie spre piaţa de la pod, foarte aproape de liceul unde îmi desfăşor activitatea instructiv-educativă. Pe ritm înduioşător de manele, din care aflu de umilirea duşmanilor sau de aventurile erotice ale vreunui gigolo( „Sunt frumos, ce faţă am de gigolo/ Mor femeile pe mine, ce mişto (ce mişto!”, cu refrenul „Bate-n noapte cineva/ Cu parul la uşa mea/ Daca e poliţia.../ Ce mă fac că iar mă ia”), iau loc în microbuz şi îmi privesc insistent ceasul de pe telefonul mobil care se apropie repede de fix. În acest timp, cu o explicabilă indiferenţă faţă de zbuciumul meu sufletesc, şoferul face glume deocheate cu pasagerele care deschid anevoie uşa, după ce o caută vreo două minute (atât de preţioase pentru mine!), păşind pe treptele maşinii ca şi cum ar avea eternitatea în bagaje.
E un adevărat ritual manelistico-târgoveţ, cu miasme diverse, pentru toate buzunarele şi gusturile. Pe lângă tradiţionala transpiraţie, poţi să descoperi, cu uimire, un fin Whistful, Coco Channel sau Armani, dacă ai norocul să urce în taxi o asistentă medicală sau o profesoară.
În al treilea rând, întârzii deoarece microbuzele nu au staţii sau, mai bine zis, au staţii din 10 în 10 m, în fiecare loc în care baba ieşită la uluci, înarmată, de multe ori,
cu un sac uriaş de cartofi sau de făină, intră din casă direct în maşină, călcându-mă graţios pe pantofii proaspăt lustruiţi. La urma urmei, nu e de refuzat o uşoară patină rurală, un strat de lut galben peste crema de ghete.
Eu mă uit la ceas, şoferul face glume deocheate, babele urcă leneş în microbuzul umplut la maxim, Guţă si-a omorât, între două staţii, toţi duşmanii şi a devenit gigolo. Miercuri, zi de târg, ziua în care întârzii.
Bine măcar că nu am de traversat Parcul Mare, ca Simona, că mi-ar veni şi mie să mă aşez pe o bancă, să scriu poezii şi să savurez Clujul într-o dimineaţă de primăvară, în timp ce mi s-ar desface contractul de muncă. Aşa, descins dintre manele, babe şi saci de cartofi, sunt fericit.

4 comentarii:

Anonim spunea...

frumos. in stilul caracteristic, usor ironic, finut, direct, punctat...felicitari!
profira

Ioan Ivaşcu spunea...

Îţi mulţumesc pentru vizită şi pentru aprecieri, Profira. Te mai aştept.

Dana Grad spunea...

"Eternitatea in bagaje", "traditionala transpiratie" sau "ce blogul meu" sunt doar trei din picanteriile acestei postari.

M-ai dat gata!Super!

Ioan Ivaşcu spunea...

iti multumesc, dana!