toamnă despletită

eram ud până la suflet,
frunzele îmi inundau
trupul arămiu,
rugina îmi copleşea
sângele destrămărilor dese,
creşteau din carnea mea
iubiri interzise,
copaci falici
care purtau, in ramuri,
toată indecenţa lumii

eram obsedat de o moarte
şi de o iubire,
cântate pe un fir de păr roşcat şi creţ,
de un trup albastru de femeie

îmi era frică de atâta nelinişte,
de atâta lumină,
era prea mult suflet
şi prea puţine versuri,
fumam zilnic
aceleaşi ţigări lights,
scriam scrisori de dragoste
pe tălpile fecioarelor disponibile,
îmi ascuţeam inima
ca pe un creion
aruncat la rebuturi,
stând pe o rână,
în aşteptarea sinelui pierdut