duminică, 9 noiembrie 2008

dor

fierbe timpul
ce ne desparte
în cazane de forma trupului tău,

cu palma stânga şi grea
pipăi întunericul moale,
peste pietre dâre de Dumnezeu,

privirea mea-ţap ispăşitor
în pustia de vată a clipei-
desparte apele gândului de uscat

timpul destramă
sfinţi în pridvoare,
fecioarele cad în păcat,

încolăcită în jurul gâtului meu,
vara,
ca o mireasă cu şalul îngălbenit,
îşi desface nurii,aprinzându-şi
ţigara,
tâmplele mele se dilată uimit

Un comentariu:

lena_dalida68 spunea...

mirese despletite cu chipul toamnei tarzie,vin si bat la usi inchise,e frig si ele pot iubi si bruma,dar noi ,noi,privimin urma sa vedem un cer plin de nori si suflete goale?