facerea lumii

în fiecare dimineaţă,

ieşim la vânare de fluturi

pe plantaţia de sub canapea,

cu degetele răvăşite de vise,

dezarticulati şi lungi

precum fumul din pipa de

lemn de nuc a bunicului,

ne uităm unul la celălalt

ca într-o oglindă,

ne aranjăm şuviţele grizonate

şi zâmbim franjurilor de lumină

de pe tavanul cu păianjeni de rasă,

ne ridicăm reciproc vălurile de dragoste,

sărutându-ne ca pentru ultima oară

seara,

ruşinaţi de

prea lunga cale de peste zi,

ne deghizăm în

nostalgici cu aripi vinovate

şi ne molipsim

de vânare,

de fluturi,

de dragoste,

suntem noi şi atât,

ne trimitem vederi

de pe o parte spre alta a patului,

ne visăm cărunţi în pijamaua de brocart a poemului

abia început: