miercuri, 1 iulie 2009

Cântecele neasemuitei licorne (I)

licorna mea, ţi-s buzele crăpate
şi dulci precum un crin însângerat,
iar cerul asimetric ne străbate
în mine însumi înrădăcinat

ţi-s ochii devastaţi în noaptea calmă
ca o ghirlandă de oglinzi pustii,
mai lasă-mă să-mi pun la tine-n palmă
îngerul gol al resemnării vii

să îţi atingă liniile vieţii
cu aripile lui de înger grav,
înveşmântat în ceaţa dimineţii
ca-ntr-o fâşie de pâmănt bolnav

Un comentariu:

bartleby spunea...

ca dor mai imi era de poezie