Eveniment: Lansare: Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian

Ziua de 9 aprilie  2010 a fost marcată de un eveniment cultural care a reunit intelectualitatea cujeană în Sala Ioan Mușlea a Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga : lansarea romanului Cartea șoaptelor al lui Varujan Vosganian, în prezența autorului.
Declarat cartea anului 2009 și beneficiind de recomandările unor nume ca Nicolae Breban, Ștefan Agopian, Nicolae Manolescu sau Eugen Negrici, romanul surprinde drama armenilor din România în perioada comunistă, pornind de la experiențele trăite de familia lui Varujan Vosganian.
La  Cluj-Napoca, Cartea șoaptelor a fost prezentată de Irina Petraș, Ovidiu Pecican, Doina Cetea și Adrian Popescu.
În deschiderea întâlnirii, crtiticul literar Irina Petraș a punctat polivalența autorului, om politic, economist, matematician. poet și prozator, menționând că prin romanul Cartea șoaptelor a dispărut o anumită rezervă pe care colegii de breaslă o aveau față de scriitorul Varujan Vosganian. 
Ovidiu Pecican a  mărturisit că, datorită publicului numeros, aceasta este lansarea vieții sale și că a primit romanul cu circumpecție la început, asimilându-l unor încercări gen Radu Vasile. Treptat, a realizat că are în față o operă autentică și complexă.
Adrian Popescu l-a comparat pe Varujan Vosganian cu scriitorul turc Orhan Pamuk, cel care a recunoscut genocidul otoman asupra armenilor.
Partea finală a lansării a fost rezervată autorului, care a afirmat că fiecare popor are o carte a șoaptelor, a dezrădăcinării și a suferinței. Varujan Vosganian a accentuat exilul interior al poporului român în perioada comunistă, făcând distincția dintre atitudinea noastră față de morții cei vechi (Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazul) și morții cei noi (eroii Revoluției din 1989, cărora le datorăm existența). De asemenea, el a precizat, ca răspuns la provocarea lui Ovidiu Pecican, care i-a cerut o soluție la ieșirea din criza financiară, că adevărata criză a omului este lipsa de sens.

Vă ofer mai jos câteva imagini de lansare  și promit că voi reveni cu o recenzie.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Stonehenge de Maramureş-brand cultural

Copil în comunism

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă