joi, 8 aprilie 2010

În căutarea muzei pierdute

dimineaţa,
pe străzile ude,

sufletul tău desculţ se legăna delicat.
atât de delicat,
că ochii mi se risipeau în frunze,
rătăciţi prin ceaţa unui gând tulburat.
copacii tremurau prin aerul tare
ca nişte copii trimişi în surghiun,
contemplam numai cerul braţelor tale
şi-n sufletul tău îmi doream să apun.
răsăritul era un zeu tânăr, cu plete,
încoronat cu cenuşa paşilor tăi,
oraşul chircit înflorea pe străzile bete,
crini în extaz însângerau alei.

3 comentarii:

tasha spunea...

Frumoase ganduri!Frumoasa poezia..
"copacii tremurau prin aerul tare
ca nişte copii trimişi în surghiun,
contemplam numai cerul braţelor tale
şi-n sufletul tău îmi doream să apun"...minunat!

Ioan Ivaşcu spunea...

Mulțumesc.

intre bine si rau spunea...

Frumos... ultimele doua randuri mi-au cazut la suflet. Felicitari!