Fiara, prudenţa si Avram relansează campionatul: CFR Cluj-FC Vaslui 0-0

Joi, 6 mai 2010, ora 18.00
Stadion Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca
Asistentă: 16800 spectatori

În timp ce Traian Băsescu anunţa măsurile de austeritate, în Gruia se desfăşura un  meci decisiv pentru titlu, cu un public neaşteptat de numeros.  
După eşecul de la Ploieşti, CFR-ul se găsea în căutarea avantajului pierdut, benefiicind de atuurile terenului propriu şi al experienţei superioare. Cuvântul cheie al meciului a fost, desigur, prudenţa, într-o încleştare foarte aprigă din punct  de vedere fizic. Mandorlini şi Lăcătuş au ales tatonarea, sperând că vor da, în cele din urmă, lovitura câştigatoare, printr-un contraatac marca Deac, Wesley sau Costly.
 A fost ca un meci de box extrem de tensionat, în care Vasluiul a aplicat prima două lovituri puternice, prin Hugo Luz  în minutul 44, când salvatorul a purtat numele de Nuno Claro, şi în minutul 53, când Costly a şutat periculos peste poarta clujeană din careul de 6 metri. CFR-ul părea în pragul unui knock-out iminent, dar, odată cu aprinderea nocturnei de pe Constantin Rădulescu, echipa a început să joace altceva. Schimbarea lui Kone, mână moartă, cu Bud, şi a lui Dică, cu Perralta, au dat o noua faţă CFR-ului.
În minutul 63, s-a petrecut cea mai controversată fază a meciului, Deac fiind dezechilibrat în careul vasluian de Milanov. Arbitrul Marius Avram i-a dat galben pentru simulare  jucătorului ceferist, reluările arătând, totuși, că a greșit.
Finalul meciului s-a remarcat doar prin ratarea lui Bud din minutul 87, care, în urma unei combinații reușite, a ajuns în fața porții, șutând la câțiva centimetri de stâlpul din stânga porții lui Kuciak.
Așadar, un 0-0 pentru Urziceni și Timișoara, care a dinamitat campionatul la fel ca declarațiile președintelui Băsescu economia.

Momente emoționante la sfârșitul fiecărei reprize, când publicul a făcut o reverență în fața unuia dintre marcatorii de la Sevilla, în preziua istoricului 7 mai.

Prima repriză
Galeria vasluiană

 Lăcătuș, aplaudat la finalul meciului

Declarații: Culio (CFR Cluj)

Declarații: Wesley (FC Vaslui)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Stonehenge de Maramureş-brand cultural

Copil în comunism

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă