Big city nights la Cluj Arena. 9 octombrie 2011


Moto:  Nu e pește ca balena, / Nici show ca pe Cluj Arena

A doua zi a fenomenului online/offline  #hailaclujarena, inițiat de domnul DanOlteanu, a debutat destul de devreme, duminică dimineața, la Starbucks, la ora 11.30, cu întâlnirea bloggerilor supraviețuitori după concluziile postconcert din Le General, la care, din păcate, nu am mai putut participa. Frigul din cele 5 ore de concert m-a dezarmat. Au coborât din online pentru a se așeza pe canapelele de la Starbucks: amfitrionul Dan Olteanu, Robi din Baia Mare, Kookool, Chocolat, ciulea  și sub-sau suprasemnatul.
Am fost pentru a doua oară la Starbucks și am rămas la aceeași concluzie: cafeaua e tare (și bună și scumpă).

Nu m-am prea grăbit să ajung la stadion din cauza ploii, dar pe la 17 am plecat spre Cluj Arena, cu sentimentul că numele de pe afiș nu vor asigura concertului succesul de la Scorpions. Mi se părea că a venit să cânte juriul de la Vocea României, mai puțin Marius Moga, completat de Pasărea Colibri și Smokie.

Stadionul arăta ca un copil uitat în ploaie. La Smiley, sunetul a fost execrabil, dar lumea începea să vină și să se simtă bine. El a cântat, nu cred că a și încântat, dar spectatoarele au făcut atmosferă, prevestind showul.


Horia Brenciu, însoțit de o orchestră multicoloră, ne-a adus aminte, la intrarea pe scenă, de Florin Călinescu din anii 2000, dar și celor mai nostalgici de Robingo, emisiunea adolescenței mele. Showman veritabil, nu s-a dezmințit nici aseară, cântând toate șlagărele românești și italiene, spre deliciul publicului deja încălzit.

A urmat Pasărea Colibri, care nu mai are nevoie de niciun comentariu. Îmi amintesc cum, licean fiind, am suferit destul de mult când mi-au dispărut din cămin casetele lor, În căutarea cuibului pierdut și Ciripituri, pe care le ascultam obsesiv în cameră, având coperta cu versurile în mână. Așa se explică faptul că am cântat toate melodiile lor, alături de întreaga ți calda Cluj Arena. Ploua ca-n luna lui octombre, dar eu nu-mi dădeam seama (e drept că, după experiența de la Scorpions, m-am îmbrăcat de iarnă).

Lori, în spate cu formația Agurida, a trecut rapid de la ținuta populară, cu care s-a suit în Dealul Clujului, la una și mai sumară. Și-a cântat toate hiturile de la Iubite, bună seara până la Zigazaga, finalul recitalului fiind apoteotic, cu gesturi aproape erotice la adresa tobei.

După o pauză mai lungă decăt trebuia, au apărut și Smokie, pentru care publicul a fost încălzit de vreo cîteva ori de Constantin Trofin, prezentatorul festivităților, prin acel mobilizator Who the fuck is Alice?. Smokie au început în forță, dar, după cum spune și Jteph, dându-ne de gol, am plecat după a doua piesă, încheindu-ne misiunea de bloggeri oficiali la Maimuța Plângătoare.
Familia U se poate întoarce acasă!
Îi mulțumesc și eu domnului Dan Olteanu pentru oportunitatea oferită și sper că această Mare Deschidere a reprezentat începutul unor frumoase prietenii.

P.S. Aseară, înainte de culcare, îmi răsuna în urechi vocea lui Klaus Meine, cântând pe Cluj Arena The best is yet to come.





































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Stonehenge de Maramureş-brand cultural

Copil în comunism

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă