luni, 24 octombrie 2011

Poemul de vineri


plouă la Cluj ca-ntr-un oraș de cretă,
tristețea ni se scurge din priviri,
verdele lumii zace-n eprubetă,
la umbra buletinelor de știri

copiii plâng în mame a revoltă,
stindardul liniștii, decolorat,
încă mai flutură pe-a vieții boltă,
nu mai cădem în vise și-n păcat

ca-n tinerețe. și ne este scrisă
maturitatea sobră ca un scut,
râvnind mereu o naștere promisă
la poarta paradisului pierdut

Un comentariu:

blogandac spunea...

Imi place. Eternul cotidian al mediocritatii.
Ca forma, daca imi permiti, pacat ca nu curge de la-nceput pana la final ca ploaia, si se-mpotmoleste pe alocuri.