Imprevizibilul a fost ucis


Aseară, la Praga, imprevizibilul a fost din nou ucis, pentru a nu știu câta oară în ultimele luni, de FC Barcelona, în meciul de Champions League cu Victoria Plzen, campioana Cehiei. Element esențial al oricărui spectacol sportiv, imprevizibilul nu-și mai are loc în meciurile în care evoluează Messi și compania. Și acest lucru nu se întâmplă doar în meciurile cu echipele mici, ci și în cele cu granzii Europei.
Fotbalul a atras miliarde de oameni tocmai prin umanitate și imprevizibil. Invincibilitatea este supraomenească, iar supraoamenii ajung să ne plictisească.
Întotdeauna marile înfrângeri au impresionat mai mult decât victoriile pe bandă rulantă, poate pentru că apelau la coarda sensibilă a milei față de cel căzut.
Drama Braziliei din 1950, când a fost învinsă de Uruguay pe propriul teren în finala Campionatului Mondial, a cutremurat, ca un pumnal înfipt în inima Copacabanei, întreaga lume. Am citit că dintre cei peste 200.000 de spectatori, cei mai fanatici s-au aruncat în gol din înaltul tribunei de pe celebra Maracana.
Olanda lui Cruyff a pierdut două finale mondiale consecutive în ’74 și ’78 în urma unor meciuri dramatice.
Sau, mai aproape de zilele noastre, Milanul a trăit poate cel mai frumos meci din istoria fotbalului, Liverpool răsturnând rezultatul meciului de la 0-3 la pauză, în finala Champions League din 2005.
Aceste câteva exemple arată că imprevizibilul naște spectacol și atrage oamenii către fotbal.
Acum, Barcelona devine invincibilă, nedând nicio șansă adversarilor. S-a ajuns aici și din cauza banilor care produc un dezechilibru accentuat între echipele mari și cele mici.
Fiecare meci al Barcelonei seamănă cu o execuție, cu precizia unui chirurg care știe mereu ce să facă. Singurul lucru care se schimbă este numele victimei, îngropată în predestinare și neputință.
Ne amintim cu toții ce val de antipatie s-a abătut asupra lui Chelsea pe vremea lui Mourinho. Anul acesta parcă și antrenorul Realului s-a umanizat, în comparație cu invincibila Barcelona, care colecționează trofeu după trofeu,   în timp ce imprevizibilul este ucis de glezna fină a lui Messi.
  

Comentarii

moroshan a spus…
Frumoasă abordarea şi... imprevizibil de adevărat tot ce/cum spui, mi-a mers la inimă ! Din păcate, banii fac legea doar că, uneori, coeziunea echipelor (mici) şi dîrzenia unor sportivi de valoare pot să răstoarne buturuga mare, ca la Podul Înalt... :)
Ioan Ivaşcu a spus…
Vă mulțumesc pentru comentariu. S-a văzut că nici Oțelul nu a reușit să răstoarne carul mare:)

Postări populare de pe acest blog

Stonehenge de Maramureş-brand cultural

Copil în comunism

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă