marți, 15 noiembrie 2011

Salvați sufletele din Muzeul Farmaciei!





Strămoșii noștri, obișnuiți să stea cu urechea și cu inimile mai aproape de esențele lumii, credeau că la temelia fiecărei construcții umane se află un suflet, care îi asigură acesteia perenitatea. Ceea ce este făcut fără suflet se dărâmă. De aceea, legendarul  meșter Manole pune suflet în materia creată de el și aceasta își dobândește, prin jertfă, spiritualitatea.

Fără îndoială, marele oraș cultural care este Clujul are suflet, cum spunea un slogan mai vechi, ca o însumare a sufletelor din oameni și locuri. Astăzi, privirea mea se îndreaptă către una dintre clădirile care este suflet din sufletul Clujului: Muzeul Farmaciei.

Amplasat între Central și Biserica Sfăntul Mihail, mai aproape de cea din urmă, la un colț de stradă unde funcționează superstiții străvechi, Muzeul Farmaciei trece neobservat. Îți trebuie o perspicacitate deosebită, de Sherlock Holmes, ca să înțelegi că acolo se găsește Casa Hintz, clădirea primei farmacii din oraș, înființată în 1573. 

Cu o existență zbuciumată, trecând după venirea comuniștilor, de la mirosurile specifice spițeriei la cele de plăcinte aburinde pentru  clasa muncitoare înfierbântată de fantezii staliniste (1949), Casa Hintz este transformată în Muzeu al Farmaciei în 1954, prin eforturile profesorului Valeriu Bologa

Comunismul nu a trecut cu șenilele peste istoria de peste 400 de ani a clădirii, dar se pare că înfloritorul capitalism de cumetrie o va face. Spun asta, deoarece aflăm stupefiați de pe site-ul muzeului că Instanţele din România decid, în perioada 2008-2011, că foştii proprietari au dreptul să primească înapoi clădirea. Muzeul ar putea fi evacuat, dacă autorităţile nu găsesc o soluţie. O. țară tristă, nici măcar nu ai umor! 

Din păcate, și în ceea ce privește Muzeul Farmaciei suntem la distanță mare față de Occident. 

În primul rând, nu există indicatoare clare, mari spre muzeu, în Occident probabilitatea să te rătăcești într-un mare oraș fiiind sub 0,0001 %.

În al doilea rând, un alt impediment ar fi programul de vizitare, deși am înțeles că acolo există un ghid extraordinar, domnul Radu Crișan. Muzeul poate fi văzut în timpul săptămânii de la 10 la 16, iar sâmbăta și duminica este ÎNCHIS. Nu știu care e motivul acestei programări defectuoase, dar cea mai mare coadă pe care am văzut-o vreodată la un muzeu a fost într-o duminică, la Madrid, la Muzeul Prado, când intrarea era liberă.

Dacă Occidentul ar fi avut o comoară precum Muzeul Farmaciei, din Cluj, ar fi scos un profit de milioane de euro, ar fi existat documentare pe Discovery avându-l ca subiect și era promovat în întreaga lume ca punct de bifat în traseul turistic.

În pofida acestor neajunsuri, care țin de fibra intimă a României, Muzeul Farmaciei din Cluj trebuie salvat, ca un omagiu adus nenumăratelor suflete care stau la temelia lui. De la cei care au pus suflet în construirea clădirii până la farmaciștii aplecați cu grijă asupra paharelor cu licori magice. 

Și în loc de concluzie, redau cuvintele scrise pe site-ul Muzeului, în care ni se sugerează ce am putea face fiecare dintre noi pentru salvarea unei clădiri inestimabile de patrimoniu:


Ce putem face noi? Să vizităm Muzeul Farmaciei, pentru a le arăta celor pe care i-am ales – fie la Primărie, Consiliu Judeţean sau Parlament – că ne pasă de istoria oraşului. Este cel mai direct mod de a le arăta că vrem ca acest muzeu să existe în continuare!






Niciun comentariu: