sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Săptămâna nebunilor


Recesiunea a trecut, criza continuă, Grecia e în colaps, euro cade, leul, de asemenea, România profundă debordează de voie bună. Parcă ne-am unit sub deviza: câtă veselie la Tulcea, atâta la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc sau Ploiești. Ne dăm cu toții pe toboganul unei veselii colective care contaminează, dar nu prevestește nimic bun.

Duminică, 30 octombrie 2011, o haimana din Ploieștiul lui Caragiale și al lui Nichita Stănescu, dar și al lui Doroftei, îi aplică un croșeu laș fotbalistului Stelei, George Galamaz, chiar pe terenul de joc, sub privirile materne ale stewardeselor de la Galant Security, care nu știau că au voie să intre în teren, indiferent de ce s-ar fi întâmplat acolo. Derbedeul zburdă nestingherit pe tăpșanul proaspăt al OZN Arena. Într-o societate cât de cât normală, s-ar fi lucrat la prevenirea acestui incident regretabil.

Luni, galanții cerberi ai OZN-ului ploieștean primesc o amendă de 500 de lei, aceeași sumă cu care a fost amendată de poliție o cunoștință de-a mea care asculta, ce e drept, noaptea, știrile cu televizorul dat prea tare. Bravos, națiune! Halal să-ți fie!

În timpul săptămânii, scena publică a fost populată de aceleași personaje care, ca în spectacolele de bâlci, își pun poalele în cap, spre a atrage atenția oamenilor cu orice preț.

În pelerinaj mediatic la DNA, Mitică de la Ligă binecuvintează ziariștii, cu pălăria în care îl doare întotdeauna de noi toți, luându-i pe cei prezenți cu tradiționalele și dulcile și r-ați ai dracu și râzându-le șmecherește în nas. Nașul Sandu dă din colț în colț, sub talpa aceluiași DNA, care îi amenință prea lunga domnie.

Politica se prezintă și ea la bâlciul deșertăciunilor cu un ministru al Dezvoltării și Turismului, al cărui nume prefer să rămână TABU, care pozează, în căutarea propriei identități, drept Madonna, Margaret Thatcher, Cleopatra și Jackie Kennedy, rivalizând cu Ursul sau Războinicul Luminii din vremurile bune. Cam în aceeași perioadă apare în revista TIME un reportaj despre Hillary Clinton. 

Nici opoziția nu s-a lăsat mai prejos, trecându-l prin ciurul și dârmonul photoshop-ului pe singurul său primar Playboy, care nu vrea să împărtășească soarta lui Papandreou, prin abandonul aurei de Che Guevara mioritic între coperțile unei reviste pentru bărbați.

Deși trebuia să se încheie în data de 31 octombrie, la ora 0.00, Recensământul 2011 continuă. Holurile primăriilor se umplu de pensionare isterice care strigă îmbujorate: Recenzează-mă, recenzează-mă!, sub privirile severe, dar pline de miez, ale recenzorilor de serviciu, la umbra formularelor în floare.

Și săptămâna nebunilor e în plină desfășurare. Țineți aproape!

Un comentariu:

Dan Olteanu spunea...

Eterna si fascinanta noastra patrie.