Steaua lui Tănase

-
Deși a început năvalnic, precum în vremurile de fericită amintire ale viteziștilor de la Sevilla, Steaua a strâns din dinți pentru prima victorie a unei echipe românești pe Național Arena, 4-2 cu Macabbi Haifa, în Europa League. După răsturnarea de scor realizată de israelieni, îmi venea în minte una dintre axiomele populare ale fotbalului, conform căreia 2-0 este un scor periculos. Dar două personaje-cheie ale meciului de aseară au ținut să mă contrazică: Cristi Tănase și publicul de pe Național Arena. Sau în ordine inversă?
Lipsiți de minima consiliere psihologică, atât de necesară în sportul de mare performanță, asemenea majorității echipelor din România, steliștii îl pierd prostește în minutul 62 pe Florin Costea, iar în minutul 67 pe Ilie Stan. Orice om cu capul pe umeri spunea că va urma prăbușirea. 
Născut din mantaua Gâscanului Dobrin, la fel ca Mutu și Dică, și primind de la cei trei, în codul genetic, alături de talent, risipirea, Tănase a cutremurat Național Arena cu două bombe antologice, care încep să facă uitată reputația lui de cuceritor doar al bombelor sexy. Evident, cu un meci bun nu se face primăvară europeană, dar, dacă își păstrează forma, Tănase poate readuce vremurile de glorie ale Naționalei, cu un Mutu care să-l acompanieze spre victorii cu experiența sa competițională. 
Pe lângă Tănase, un rol esențial în victoria Stelei l-au avut cei 40.000 de oameni care au umplut Național Arena și care au pus în practică un alt loc comun al fotbalului, fiind al 12-lea jucător, care l-a înlocuit imediat pe de grabă intrătorul prin alunecare Florin Costea. În 10 oameni, Steaua a jucat mai bine decât în 11, poate cuprinsă și de acel spirit Martinovici de la Ploiești, cum tot spuneau comentatorii de la PROTV.
Nu folosesc cuvinte mari dacă afirm că în seara de 3 noiembrie 2011, pe Național Arena, s-a înălțat spre performanță Steaua lui Tănase. Să sperăm că această stea nu va intra în coliziune, ca în cazurile altor fotbaliști talentați, cu insidioasa cometă a nepăsării sau cu cea a vedetismului fără leac. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Stonehenge de Maramureş-brand cultural

-
Imagine
Monumentul de la Moisei, capodoperă a lui Vida Geza Sursa foto: emaramures.ro Articolul de mai jos îi aparţine consăteanului meu, Vasile Danci Moroşanu , luptător înflăcărat pentru recuperarea moştenirii culturale a Moiseiului Comuna Moisei , în ciuda faptului că face parte din perimetrul voievodal al Maramureşului , cu siguranţă că n-ar fi fost astăzi atât de cunoscută în toată ţara dacă nu ar fi fost evenimentele tragice prilejuite de masacrul ce a avut loc la 14 octombrie 1944, când trupele hortyste aflate în retragere s-au dedat la un asasinat în masă ucigând 29 de ţărani români pe care i-au înghesuit în două case de lemn , situate la ieşirea din comuna Moisei , către Borşa , unde i-au mitraliat cu sânge rece sub motiv că ar fi fost partizani şi că, astfel, ar fi obstrucţionat retragerea. Apoi, soldaţii unguri au incendiat satul , moiseienii căutând, atunci, care, încotro, majoritatea refugiindu-se pe Valea Izei , în comunele Şieu şi Rozavlea ! La 22 de ani
Citiți mai multe

Copil în comunism

-
Imagine
Ca de fiecare dată în decembrie ne amintim de Revoluţia din 1989, comemorând , analizând şi, uneori, din nefericire, denigrând . Îmi propun ca în două postări să prezint modul în care am simţit eu, copil fiind, comunismul , respectiv Revoluţia . Am trăit nouă ani în comunism , majoritatea timpului petrecându-l la ţară, în Moisei, Maramureş, acolo unde m-am şi născut.  Cele mai vechi amintiri ale mele datează de la vârsta de trei ani , din 1983, când mama m-a dus la un fotograf dintr-un oraş apropiat, Vişeu de Sus , pentru a face prima mea poză la patru ace . Am fost îmbrăcat în costum, cu cravată şi cu nişte pantofi care mi se par acum cel puţin stranii, parcă erau albaştri sau ceva de genul.  Fotograful şi mama m-au aşezat în picioare pe un scaun, un celebru taburet, aflat la mare concurenţă cu mai vânatele scaune cu spătar,   în faţa unui calorifer , într-un decor aproape sinistru , dar care surprinde viaţa de zi cu zi din comunism. Iar rezultatul îl vedeţi în partea
Citiți mai multe

Interviu: Laurenţiu Bădicioiu: Un festival internaţional de poezie şi epigrame are succes într-o lume manipulată şi manipulantă

-
Imagine
Un festival internaţional de poezie a devenit tradiţie .  Nu se desfăşoară în vreun mare oraş al României. Se numeşte  Romeo şi Julieta la Mizil . Se desfăşoară anual, aţi ghicit, la  Mizil , în judeţul  Prahova . Şi se află nu la prima, ci la  a cincea ediţie.  Are şi un site cu tot dichisul,  aici . Omul care a avut ideea unei asemenea  întreprinderi nebuneşti  este  Laurenţiu Bădicioiu , profesor de română la  Liceul Teoretic Grigore Tocilescu Mizil.  Domnul Laurenţiu Bădicioiu  a avut amabilitatea de a acorda  un interviu,  primul pe care l-am luat de când sunt blogger, în care ne-a explicat legătura intimă dintre poezie şi oraşul Mizil, dovedind că şi provincia naşte oameni şi cultură. Îi mulţumim domnului Laurentiu Bădicioiu şi vă invit să citiţi interviul cu domnia sa. Ioan Ivaşcu: Domnule Laurenţiu Bădicioiu, vă mulţumesc pentru că inauguraţi seria interviurilor, sper eu reuşite, pe blogul meu. O să încep cu o întrebare directă: e un mizilic să organizezi un festi
Citiți mai multe