duminică, 13 aprilie 2008

Autoportret în irisul iubitei

Lumina roz se despletea-n oraş
Cu nuri misterioşi, de fată mare,
Şi luna, ca un semn de întrebare,
Ti se-aşeza pe umărul golaş

Eram în primăvără sau în toamnă,
Nu ştiu. Era în suflete prăpăd,
Azi numai amintirea mă condamnă
La reci singurătăţi în care văd

În lucruri chipul tău de tandră zână,
Zâmbindu-mi melancolic şi fugar,
Cum mişcă delicat augusta mână
Spre-a-mi oferi firimituri de har

Doar noaptea te visez în chip de floare
Pe un pervaz de stele-nchipuind
Corăbii, plutitoare pe o mare
De fulgere, de aer şi de gând

Spre dimineaţă îmi devii mireasă,
Căci fac din insomnia mea altar,
Iar luna pierde-n valuri de mătasă
Surâsul tău habotnic şi hilar.

Frederic Francois - Ce Soir

2 comentarii:

LENA_DALIDA spunea...

Am citit ultima creatie a ta,de ce atata tristete in versurile poezie?Esti din ce in ce mai trist sau asta e stilul tau in poezii?pe cand o poezie despre bucuria de a traii?

Ioan Ivaşcu spunea...

lena, asta e o poezie mai veche