Basmul covrigilor Boromir. Împarte-i cu toată lumea!

Demult, în vremuri tulburi, de capă şi de spadă,
Când absolut toţi câinii purtau covrigi în coadă,
Ca semn al bunăstării din orişice regat,
Toţi bucătarii lumii s-au adunat la sfat,



Un fel de ONU, UE pe bază de covrigi,
Unde puteai părerea în dialect să-ţi strigi,
Un lung conclav de taină, ca la ales de papi,
Având ca temă însă ce, cât și cum să papi


Iar ca motiv covrigii ce atârnau în cozi,
Stârnind emoții-n gloată și râsete-n nerozi,
Căci multe reclamaţii în timp s-au adunat
La-naltele oficii din fiecare stat


Ce protejau cu râvnă, fie ei mari sau mici,
Egal, consumatorii de calzi sau reci covrigi.
Întâi luă cuvântul Maestrul Covrigar,
Cu rang de B. Obama, cu părul mult mai rar,


Şi cu căldură spuse mulţimii de bonete:
-Voi, care faceţi zilnic o groază de reţete,
Va trebui să treceţi prin Marea Încercare:
Aveţi ingrediente făină, apă, sare,


Timp efectiv de lucru, această lungă zi,
Să inventaţi covrigii ce-mpart doar bucurii
Celor ce vor oriunde şi-oricând să îi consume.
Dacă puteţi, alegeţi covrigilor şi-un nume.


Un straşnic brainstorming se declanşă subit,
Covrigi cu sentimente nu s-au mai pomenit.
Făină, apă, sare, tot bucătarul ştie,
Dar unde să găsească un gram de bucurie?


O noapte-ntreagă stat-au în vânzoleală mare,
Doar unul dimineaţa, pe lângă apă, sare,
Făină şi-alte cele de prin bucătării,
A inventat covrigii ce-aduc doar bucurii.


Şi ca-n orice poveste, era, de ce mă mir?,
Mezinul breslei, calfa, pe nume Boromir,
Şi de atunci covrigii lui, zişi şi de Buzău, 
Împart doar bucurie în suflete mereu.


Căci pe lângă făină, el în covrigi a-nchis
Şi apă, dar şi suflet, şi sare, dar şi vis,
Iar de o veşnicie n-avem păreri de rău,
Când ronţăim covrigii de Boromir, Buzău.




Acest articol face parte din campania Blogal Initiative.