Lacrima lui Mircea. La CEX
Încă nu s-a născut analistul care să scrie o generoasă istorie lacrimală a politicii româneşti, Plângăcioşii postdecembrişti au udat din belşug filele istoriei neamului, destul de mult şi de patetic încât să merite un loc de cinste într-un demers pe această temă.
Au trecut 8 ani de la gâtuitul Dragă Stolo, (dacă doriţi să revedeţi, daţi click aici) dar glanda lacrimală a politicianului român produce în cantităţi înduioşătoare secreţii sărate şi milioane de voturi. Obişnuiţi de un mandat şi jumătate cu lacrima hâtră a lui Traian, ieri am aflat că şi (fostul, de astăzi) al doilea om în stat plânge câteodată, lansând un nou brand, cu iluzia că îşi va salva muribunda carieră politică: lacrima lui Mircea. Mircea Geoană.
După ce echilibratul nea Nelu şi rafinatul nea Adrian i-au dat peste mânuţă săptămâna trecută, acţiune pe care am descris-o în acest modest articol, Mircea Geoană s-a văzut deposedat de jucăria sa preferată, preşedinţia Senatului, în faţa Comitetului Executiv (CEX) de ieri. Victor Ponta i-a tras ştrengăreşte masa prezidenţială din faţă, răpindu-i visul de a fi, în cazul suspendării Băsescului, preşedinte al României măcar pentru o lună, ca Nicolae Văcăroiu.
Marcat de revelionul anticipat din 6 decembrie 2009, când dopurile de şampanie săreau mai ceva decât înjurăturile dintre galerii pe stadioane, Mircea Geoană a ajuns să aibă nervii zdruncinaţi. Etern Lefter Popescu, aşa după cum scriam, nu s-a agăţat de candelabre ca personajul celebru al lui nenea Iancu, ci şi-a revărsat lacrimile pe microfoanele tuturor televiziunilor.
Cameramanii săreau să prindă primii lacrima lui Mircea, iar reporteriţele care se aflau mai aproape decât celelalte exultau vinovat, de parcă se aflau la uşa sălilor de judecată, punând inculpaţilor judecaţi pentru omor inteligenta întrebare: L-aţi omorât? sau, după caz, Aţi omorât-o?.
Da, a fost un caz de omor politic, nu cred că de eutanasiere, că tot e subiectul la modă, pe aria Adio, tovarăşi! Pe curând, prieteni!, de parcă Mircea Geoană ar fi fost un star folk plângăcios la un concert de adio.
Stimaţi cititori plângăcioşi, având în vedere că am făcut, încă din titlu aluzii paşoptiste, sunteţi surprinşi dacă vă spun că, aseară, la principalele jurnale de ştiri, de câte ori aapărea Mircea Geoană, am avut vaga impresie că zăresc, pe holurile Casei Poporului, umbra netelevizată de mult a Andreei Marin, gata să-i invite pe împricinaţi la o repriză de pupat toţi Piaţa Endependenţei.
Şi o scurtă dedicaţie clasică:
Au trecut 8 ani de la gâtuitul Dragă Stolo, (dacă doriţi să revedeţi, daţi click aici) dar glanda lacrimală a politicianului român produce în cantităţi înduioşătoare secreţii sărate şi milioane de voturi. Obişnuiţi de un mandat şi jumătate cu lacrima hâtră a lui Traian, ieri am aflat că şi (fostul, de astăzi) al doilea om în stat plânge câteodată, lansând un nou brand, cu iluzia că îşi va salva muribunda carieră politică: lacrima lui Mircea. Mircea Geoană.
După ce echilibratul nea Nelu şi rafinatul nea Adrian i-au dat peste mânuţă săptămâna trecută, acţiune pe care am descris-o în acest modest articol, Mircea Geoană s-a văzut deposedat de jucăria sa preferată, preşedinţia Senatului, în faţa Comitetului Executiv (CEX) de ieri. Victor Ponta i-a tras ştrengăreşte masa prezidenţială din faţă, răpindu-i visul de a fi, în cazul suspendării Băsescului, preşedinte al României măcar pentru o lună, ca Nicolae Văcăroiu.
Marcat de revelionul anticipat din 6 decembrie 2009, când dopurile de şampanie săreau mai ceva decât înjurăturile dintre galerii pe stadioane, Mircea Geoană a ajuns să aibă nervii zdruncinaţi. Etern Lefter Popescu, aşa după cum scriam, nu s-a agăţat de candelabre ca personajul celebru al lui nenea Iancu, ci şi-a revărsat lacrimile pe microfoanele tuturor televiziunilor.
Cameramanii săreau să prindă primii lacrima lui Mircea, iar reporteriţele care se aflau mai aproape decât celelalte exultau vinovat, de parcă se aflau la uşa sălilor de judecată, punând inculpaţilor judecaţi pentru omor inteligenta întrebare: L-aţi omorât? sau, după caz, Aţi omorât-o?.
Da, a fost un caz de omor politic, nu cred că de eutanasiere, că tot e subiectul la modă, pe aria Adio, tovarăşi! Pe curând, prieteni!, de parcă Mircea Geoană ar fi fost un star folk plângăcios la un concert de adio.
Stimaţi cititori plângăcioşi, având în vedere că am făcut, încă din titlu aluzii paşoptiste, sunteţi surprinşi dacă vă spun că, aseară, la principalele jurnale de ştiri, de câte ori aapărea Mircea Geoană, am avut vaga impresie că zăresc, pe holurile Casei Poporului, umbra netelevizată de mult a Andreei Marin, gata să-i invite pe împricinaţi la o repriză de pupat toţi Piaţa Endependenţei.
 |
| Remember 2009: Mircea Geoană nu ştia/ Ce înseammnă lacrima |
Şi o scurtă dedicaţie clasică:
Asculta mai multe audio diverse
P.S. În această seară, la TVR 1, sub bagheta Ramonei Avramescu, Mircea Geoană anunţă că a atacat la Curtea Constituţională, un fel de tovarăşa educatoare a politicii noastre, decizia de revocare din funcţia de preşedinte al Senatului şi se compară cu Meleşcanu şi cu alţii care au plecat din PSD. E grav şi prezice că vine apocalipsa, în 2012, în partidul lui Ponta. A condus un partid foarte mare şi nu are probleme să realizeze o construcţie poitică, vorbind despre seninătatea de Dăbuleni, asezonată cu o temporară mâhnire tomnatică.
Întrebarea, totuşi, rămâne pe buzele tuturor: De ce a plâns ieri Mircea Geoană?
Comentarii