Blogul lui Ioan Ivaşcu

sunt trist ca o odaie părăsită, în care tu, mai goală ca oricând, îţi fluturi nimbul moale a ispită, lăsând să cadă-n lucruri praful blând al trupului tău, suvenir de-o seară, înlănţuit cu dulci parfumuri tari, şi-ţi sorb din suflet ca dintr-o ţigară de foi, slăvită-n vise de barbari

eram ud până la suflet, frunzele îmi inundau trupul arămiu, rugina îmi copleşea sângele destrămărilor dese, creşteau din carnea mea iubiri interzise, copaci falici care purtau, in ramuri, toată indecenţa lumii eram obsedat de o moarte şi de o iubire, cântate pe un fir de păr roşcat şi creţ, de un trup albastru de femeie îmi era frică de atâta nelinişte, de atâta lumină, era prea mult suflet şi prea puţine versuri, fumam zilnic aceleaşi ţigări lights, scriam scrisori de dragoste pe tălpile fecioarelor disponibile, îmi ascuţeam inima ca pe un creion aruncat la rebuturi, stând pe o rână, în aşteptarea sinelui pierdut

It looks like heaven to see you walk To see the way you're moving on Sounds like an angel when you talk The words come out like in a song Never thought what love could do inside You're the place where I can hide It feels like heaven to be with you When you treat me like you do Every minute of the day Just with you I wanna stay There will be no end.... We've got an everlasting love So pure divine We've got an everlasting love Our love will last for all time Could draw a picture just by heart Know every line on your face You stopped me doing from the start Ask the things I used to chase Every minute of the day Just with you I wanna stay There will be no end We've got an everlasting love So pure divine We've got an everlasting love Our love will last for all time Should you ever Have any doubt bout you and me Please don't ever No love never Don't hesitate to tell me how it should be We've got an everlasting love So pure divine We've got an everlasti...

Simona Nemeş a pus această întrebare existenţială pe proaspătul ei blog zâmbitor, către care aveţi link la secţiunea „Vă recomand”. Eu o să vă spun de ce întârzii miercuri dimineaţa, zi de târg în Borşa, după cum ştiu cei care au avut de-a face cu acest minunat oraş din Maramureş. Şi, când zic „minunat”, nu e nicio ironie la mijloc, aşa cum li s-ar părea nemulţumiţilor de profesie sau plictisiţilor de (la) serviciu. În primul rând, întârzii pentru că îmi place să dorm mai mult şi nu am maşină. Sunt profesor, ce blogul meu! În al doilea rând, fiind zi de târg, toată lumea de pe traseul Moisei-Borşa urcă în microbuze şi se îndreaptă fie spre târgul de lângă fosta unitate militară, fie spre piaţa de la pod, foarte aproape de liceul unde îmi desfăşor activitatea instructiv-educativă. Pe ritm înduioşător de manele, din care aflu de umilirea duşmanilor sau de aventurile erotice ale vreunui gigolo( „Sunt frumos, ce faţă am de gigolo/ Mor femeile pe mine, ce mişto (ce mişto!”, cu refrenu...

Recita Florian Pittis

Exemple de căutări: poezii de dragoste vers alb , poezii romanesti in vers alb , bogdan curta, catalin crisan + wikipedia , romania aya kato , alina mungiu la moartea unui clovn , oua pasti ratiu 2008 , poezie trista de dragoste, sanii moi, poezii dragoste profesoare, poezii de de dragoste, comentariu poezie dragoste, dacii si romanii poezii, poezie pruteanu, schite de dragoste, poezii despre scoala, poezie dragoste moarte.

Poetul Cezar Ivănescu a încetat din viaţă, în această după-amiază, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Când eram mai tânăr şi la trup curat

Laurence Olivier in Hamlet

umerii tăi sunt goi, vine paştele, ne bem cafeaua mică-mare din aceleaşi ceşti, respirând atmosfera haznalelor ochii tăi sunt la fel de verzi ca în prima zi a dragostei noastre, vine paştele ca o balerină cu riduri, miercurea iese din calendar din când în când, îţi dau bip, deci exist, vine paştele spune-mi de ce am început să scriu toate cuvintele cu literă mică?

În oraşul acesta e o bizară criză de tandreţe, oamenii refuză să se îmbrăţişeze, să-şi atingă sufletele până la epuizare. Dragostea reprezintă un continuu motiv de stres, o povară pe care o poartă fiecare pe Golgota existenţei şi nu o leapădă nici măcar în somn, unde coşmarurile sunt omiprezente. Glasul poetului răsună în pustie. El e omul unei stări, urmărind pasionat spectacolul teribil al arderii propriului suflet pe rugul unei tandreţi de care nu are nevoie nimeni. La ce bun să scrie ? Şi el scrie oriunde şi pe orice, în baruri imunde, pe şerveţele cu miros de piper, pe variantele subiectelor de bac sau pe hârtia din pachetul de ţigări. La ce bun să scrie, în pustia care îl copleşeşte, cu aceleaşi feţe acre care nu punctează decât golul sufletesc, inundând ca o duhoare crâşmele cu chelneriţe triste, de o plictiseală care l-ar fi revoltat şi pe Bacovia? El nu e Poetul, numai Poetul, ca pasări ce zboară. Cu sufletul rostogolindu-se pe mesele...

plouă bacovian, sufletul somnolent îşi leapădă hlamida lent peste umerii goi ai zilei gri, plictisit de eternul a fi vinovat, te aştept să revii în cafeaua dimineţilor, indecent. să-ţi tăvălesc prin zaţ coapsele arămii, în timpul unei pene de curent numai sufletele noastre târzii sunt porumbei care zboară absent peste buze arse, pustii, într-un prăbuşit orient

căutăm o stradă, probabil a fericirii, dansând în ritmul inimilor frânte şi aşteptăm o noapte fără seamăn în care Eros, trist, o să ne-alinte căutăm un suflet, probabil blând, care în fiecare zi să ne înveşmânte în pace şi bucurie, ca şi cum lumina s-ar încarna dureros în cuvinte caut un gât, probabil cel mai frumos din oraş, pe care să-l ning cu săruturi, taximetrişti ursuzi să pornească în zori la inevitabila vânătoare de fluturi Mario Pelchat - Les femmes

mi-e sufletul rai încolţit şi izvor, durerile tale şi pe mine mă dor Savoy- Intr-un sat de pescari

Lumina roz se despletea-n oraş Cu nuri misterioşi, de fată mare, Şi luna, ca un semn de întrebare, Ti se-aşeza pe umărul golaş Eram în primăvără sau în toamnă, Nu ştiu. Era în suflete prăpăd, Azi numai amintirea mă condamnă La reci singurătăţi în care văd În lucruri chipul tău de tandră zână, Zâmbindu-mi melancolic şi fugar, Cum mişcă delicat augusta mână Spre-a-mi oferi firimituri de har Doar noaptea te visez în chip de floare Pe un pervaz de stele-nchipuind Corăbii, plutitoare pe o mare De fulgere, de aer şi de gând Spre dimineaţă îmi devii mireasă, Căci fac din insomnia mea altar, Iar luna pierde-n valuri de mătasă Surâsul tău habotnic şi hilar. Frederic Francois - Ce Soir

îmi e iubirea ca un roi de fluturi întinşi lasciv pe crucea de lemn moale a sufletului şi pictez săruturi, în compania damelor banale e-un haos absolut în aşternuturi, prin dimineaţă nu găsesc vreo cale, mor donjuani striviţi sub tandre scuturi, în aşteptarea pogorârii tale Alexandru Andrieş - Ca nisipul femeile sînt

Bogdan Curta- Dor de primavara

ea mirosea a zori şi a lumină, a îngeri goi îmbălsămaţi în must, ca un fruct copt furat de pe tulpină, atât de dulce şi zemos la gust, c-arhangelii cădeau din cer în cete, pe toboganul cărnii sale moi alunecând firav, cu aripi bete. trifoi de iarnă, nins, cu patru foi. America - The last unicorn

Leonard Cohen - Heart with no companion

ROJO®artspace opening exhibition e ceasul la care tramvaiele destramă stele în zori, peticindu-le, mai apoi, cu clavicule de îngeri căzuţi. mă desprind anevoie din crengile somnului, parc-aş fi Absalom, fugărit, din iubire, de tatăl său, David, ochii mi se deschid ca nişte metafore prăfuite, sunt singur în bezna parfumată a cearşafului, bucurându-mă, totuşi, de o nouă zi în acest paradis provizoriu

Scris azi, la Borşa suntem doar nişte monştri de tandreţe, jonglând cu suflete-n ruină, într-un oraş cu triste feţe, în care primăvara se amână Leonard Cohen - Dance me to the end of love Imagine preluata de pe site-ul lui Leonard Cohen.

Aseara am trait inca o data starea de gratie pe care ti-o daruieste corul suporterilor lui Liverpool, cantand "You'll never walk alone". Liverpool-Arsenal 4-2.

plouă mărunt, îmbătrânesc poeţii, duminica-şi arată sânii moi, iubirea dă în foc, tresar pereţii, nu mai există viaţă de apoi e soare-afar', îmbătrânesc licorne, lunea-şi arată colţii - de şacal, visele-s moarte în albastre ciorne, uitarea, în decor, păşeşte triumfal

Poezie scrisă azi, împreună cu prietenul Aurel Bumbaş, alături de care mă puteţi admira în fotografia de mai sus: plouă mărunt, îmbătrânesc poeţii, duminica-şi arată sânii moi, iubirea dă în foc, tresar pereţii, nu mai există viaţă de apoi plouă mărunt, întineresc nămeţii, lunea se scurge prin rigole înapoi, se-ntorc acasă îngerii tandreţii, în colţul gurii cu ţigări de foi, plouă mărunt, pe pleoapa dimineţii alunecăm nefericiţi şi goi, poftind la tainele virginităţii, ca Dumnezeu l-Adamul din noroi

şi varianta în vers alb, pornind de la versul: nimeni nu îmbrăţişează pe nimeni,

Vă invit să completaţi poezia cu versurile voastre şi la sfârşit ii vom da şi un titlu: plouă mărunt, îmbătrânesc poeţii, duminica-şi arată sânii moi, iubirea dă în foc, tresar pereţii, nu mai există viaţă de apoi

nimeni nu îmbrăţişează pe nimeni, nu se ţin de mână, nu se privesc, ochii lor planează absent peste oameni şi lucruri nimeni nu sărută pe nimeni, buzele sunt folosite mereu pentru altceva, suspendate între tăceri şi cuvinte mulţi locuiesc în aceeaşi cameră, despărţiţi de un zid, peste care îşi aruncă, în fiecare dimineaţă, sufletele somnoroase, într-un etern meci de tenis cu doi învinşi nimeni nu îmbrăţişează pe nimeni, nu se ţin de mână, nu se privesc… Tatiana Stepa - Copaci fără pădure

Gil Ioniţă - Capul de la Torda

Ce începe cu P?

Pentru toţi cei care savurează aroma cafelei de dimineaţă: Doru Stănculescu- Cafeaua de dimineaţă

Matinală (de completat) c-un aer adolescentin, îşi prăbuşise ieri în fân iubita trupul ei păgân. ploua cu cioburi de lumini şi îngerii-şi lăsau în spini aureola grea de rouă, ploua cum nu credeam să plouă vreodată-n joia tristă foarte a presimţirilor de moarte. şi cu un tremur pătimaş, cădea iubirea peste-oraş, prin cafenele şi pe poduri: îmbrăţişări, săruturi calme, trup împlinit strivit în palme Lectura autorului

salahor de lux al surâsului tău, contemplu oraşul scufundat în cafele, scriind pe un colţ de nor argintiu balada de taină a dragostei mele, îţi ating uşor umerii virginali, cum ating liniştea stropii de ploaie, şi, deodată, sufletul meu mohorât se face, în templul tristeţii, văpaie trupul tău e un drum al Damascului, ca un orb îţi adulmec frivolul supliciu, prin desişul de vină şi disperare, doar eu, admiratorul de serviciu

dedicată, cu eternă admiraţie, Marianei Şuşca , cea mai frumoasă profesoară de religie din Grupul Şcolar Borşa(2006-2007) Spre seară, când cerul era ca un urs Ucis de mistreţi, intra în sala de curs Cu un iz discret de Coco Channel Masteranda frumoasă venind din Săcel. Cu sufletul ei de n-şpe carate, Trecea lin. De mult masteranzii Căzut-au pe spate, Iar profii, mai ţepeni ca Pinochio, -n sănii De aur şi smirnă, făceau doar mătănii, În timp ce vânzătorii de la Iulius Mall Îi dădeau în neştire ocol dup-ocol, Contemplându-i, se pare, celebrul bun gust (guri rele afirmă că e vorba de bust) şi o melodie mult mai valoroasă decât modesta mea baladă Andrea Bocelli - Il Mare Calmo Della Sera

Un articol sinistru al Alinei Mungiu despre George Pruteanu: http://www.romanialibera.ro/a121287/la-moartea-unui-clovn.html